Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sageata Stejaru si-a reunit lotul la Constanta

ro

06 Jul, 2010 18:42 1299 Marime text

Ieri, la Constanţa, Săgeata Stejaru şi-a reunit lotul sub comanda aceluiaşi Aurel Şunda care, 99%, va conduce de pe bancă şi în acest sezon echipa. La reunirea lotului au ajuns ieri după-amiază doar şase fotbalişti respectiv Şicu, Şamata, Olteanu, Chiţu, Ghiară şi Goşa, în principiu nucleul pe care se mizează pentru următorul sezon, ceilalţi jucători care au evoluat pentru Săgeata în trecutul sezon fiind fie incerţi, fie cu contractele, de joc sau împrumut, expirate.
Echipa va face pregătirea pentru sezonul ce urmează la Constanţa, în prima parte a lunii, după care lotul se va deplasa în cantonament la Piatra Neamţ pentru un stagiu centralizat Acolo la Piatra Neamţ vor veni în probe cei mai mulţi jucători cu care Săgeata Stejaru va aborda sezonul următor, oarecum conform tradiţiei din moment ce anul trecut la club au fost aduşi în vară nu mai puţin de 16 jucători.

Tot ieri s-a reunit şi lotul echi­pei Delta Tulcea. Cantonamentul de vară, progra­mat în perioada 19 - 31 iulie, va avea loc la Câmpulung Moldovenesc. Probabil sâmbăta viitoare, Delta Tulcea va juca un meci de verificare în compania echipei CS Eforie (Liga a III-a).

Sursa: obiectivtulcea.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii