Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să aflăm cum sunt drumurile la această oră...

ro

13 Oct, 2015 07:54 948 Marime text
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile, nici probleme majore de fluență a traficului pe arterele principale.
În perioada 16 septembrie – 15 octombrie 2015, traficul rutier pe podul de la Agigea, peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, situat pe DN39 (km 8+988 de metri) se desfășoară restricționat, astfel:
pe toată lungimea podului, pe cele patru benzi de circulație, viteza de deplasare a autovehiculelor va fi limitată la 50 km/h;
se restricționează traficul pentru autovehiculele și coloanele agabaritice.
Pe DN5(E85), din cauza desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul Giurgiu-Ruse, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, adesea formându-se coloane de autovehicule la punctul de trecere a frontierei către Bulgaria.
În perioada 5 - 30 octombrie 2015, în județul Hunedoara, din cauza unor lucrări care se execută la podul peste râul Mureş de la Şoimuş, situat pe DN76, traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă, dirijat de lucrători de la drumuri, pe porţiunea kilometrică 0+000 - 0+600 de metri. Întrucât se vor forma coloane de autovehicule pe DN7, pe DN76 şi la ieşirea de pe autostrada A1, le recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza din timp. Menţionăm că DN76 Şoimuş - Oradea este în lucru, iar în mai multe zone se circulă îngreunat.
Până în data de 15 noiembrie 2015, pe DN7A, de la intersecţia cu DN67C până în localitatea Jieţ (kilometrii 90-101), traficul rutier se întrerupe de luni până vineri, în intervalele orare 08:00-12:00 şi 14:00-18:00, în vederea executării unor lucrări.
În zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi în afara intervalelor orare menţionate, circulaţia rutieră va fi permisă.
Pe autostrada A1 Orăștie - Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 - km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN 1.
În perioada 15 septembrie 2015 – 30 octombrie 2015, circulația rutieră pe DN66 Bumbeşti-Jiu - Petroşani va fi închisă pe sectorul cuprins între kilometrii 93+500 și 126+000, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00–18:00, iar sâmbăta, în intervalul orar 09:00-16:00. În perioada menţionată, traficul rutier se va desfăşura deviat, pe următoarele variante ocolitoare:
Pentru relaţia Târgu Jiu – Petroşani şi retur:
DN67, km.83+100 (Tg. Jiu – Rm. Vâlcea) – DN7, km.170+752 (Rm. Vâlcea – Sibiu – Sebeş -Simeria) – DN66, km.210+555 (Simeria - Haţeg - Petroşani);
DN67, km.83+100 (Tg. Jiu – Dr. Tr. Severin) – DN6, km.337+825 (Dr. Tr. Severin – Orşova - Caransebeş) – DN68, km.5+300 (Caransebeş - Haţeg) – DN66, km.70+336 (Haţeg - Petroşani);
DN66, km.83+100 (Tg. Jiu - Filiaşi) – DN6, km.264+995 (Filiaşi – Strehaia – Dr. Tr. Severin – Orşova - Caransebeş) – DN68, km.0+000 (Caransebeş - Haţeg) – DN66, km.70+336 (Haţeg - Petroşani).
Pe respectivul segment de drum, va fi permisă circulația autovehiculelor destinate transportului public de persoane (microbuze, autobuze), autorizate în acest sens, și autovehiculelor cu regim prioritar, menţionate în O.U.G. 195/2002, art. 32, alin. 2, literele a şi b, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau misiuni care au caracter de urgenţă, al căror acces va fi asigurat inclusiv în perioadele precizate.
În județul Vâlcea, în perioada 22 septembrie 2015 - 15 noiembrie 2015, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a unui viaduct, circulația rutieră pe DN7 va fi restricționată pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 (ieșirea din localitatea Călimănești către Sibiu). Traficul rutier se va desfășura alternativ, pe o singură cale, fiind dirijat de piloți de circulație pe timpul zilei și semaforizat pe timpul nopții.
Tot în județul Vâlcea, în perioada 14 septembrie – 15 noiembrie 2015, traficul rutier este restricţionat pe DN7, pe tronsonul kilometric 198+300 de metri - 238+550 de metri, în vederea executării lucrărilor de derocare a versanţilor. Pe perioada instituirii măsurii de restricţionare a circulaţiei, traficul rutier se va desfăşura alternativ, pe un singur sens de deplasare, în zona respectivă. De luni până vineri, în intervalul orar 08:00 - 14:00, traficul rutier va fi întrerupt pentru perioade de timp de 15 minute, pentru înlăturarea materialului rezultat în urma acţiunilor de derocare. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită și semnalizarea rutieră temporară.
 
În judeţul Prahova, până în data de 15 octombrie 2015, în vederea desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul de pe DN1A situat în Pasul Bratocea, la kilometrul 156+502 metri, la ieşirea din Cheia către Braşov, traficul rutier se desfăşoară restricţionat, cu ajutorul semafoarelor sau al piloţilor de dirijare. În condiţii similare se circulă şi în zona Măneciu, pe porţiunea kilometrică 133+100 - 133+450 de metri.
Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să utilizeze şi celelalte puncte de trecere a frontierei:
Calafat (rutier);
Negru-Vodă (rutier);
Vama Veche (rutier);
Bechet (trecere cu bacul);
Zimnicea (trecere cu bacul);
Călărași (trecere cu bacul).
În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău-Braşov, între kilometrii 81+150 și 94+800 de metri, în zona lacului Siriu, se menţie restricţia pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza degradării unor grinzi ale viaductului Stânca Teherău. Rută ocolitoare: DN1B Buzău - Ploieşti, DN1A Ploieşti - Cheia - Săcele.
În judeţul Galaţi, pe DN24D, în localitatea Bălăbăneşti, din cauza unei alunecări de teren care a afectat terasamentul, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi tot în judeţul Galaţi, pe DN2B, pe podul situat la ieşirea din Şendreni către Brăila, se circulă pe o bandă, alternativ, semaforizat, din cauza unor lucrări.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii