Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au împlinit 108 ani de la inaugurarea staţiunii Mamaia (document)

ro

11 Aug, 2014 12:42 1734 Marime text
Construirea unor băi la Mamaia care să poată fi frecventate de turişti a devenit o realitate în sezonul estival 1906, susţine Virgil Coman de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Constanţa.

“Din vara anului 1906 turismul românesc avea să devină mai strălucitor, prin  apariţiei unei perle pe litoralul românesc al Mării Negre. Datorăm acest fapt nimeni altuia decât primarului Ion Bănescu, cel care a conştientizat că frumuseţile acestor locuri, odată puse în valoare, pot aduce beneficii nu numai Constanţei ci şi întregii ţări. Prin urmare, construirea unor băi la Mamaia care să poată fi frecventate de turişti a devenit o realitate în sezonul estival 1906 fapt demonstrat şi de mărturiile documentare păstrate în arhivele constănţene. Lucrările de construcţie ale acestui edificiu, s-au ridicat la suma de 105380,13 lei, recepţia şi încheierea procesului-verbal de predare-primire dintre Primăria Constanţa şi antreprenoarea Ecaterina D. Nicolaescu realizându-se la data de 1 iulie 1906”, a declarat Virgil Coman, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei de Asociaţia Culturală Wild Art .

Cu această ocazie, miercuri, 13 august, Asociaţia Culturală Wild Art va organiza, de la ora 13.00, în incinta unui parc acvatic de distracţii privat din Mamaia, evenimentul „108 ani de la inaugurarea Staţiunii Mamaia”.
"Evenimentul va fi marcat de o expoziţie inedită de costume de baie de epocă, imagini preluate din Arhivele Naţionale, Direcţia Constanţa, prin bunăvoinţa dlui. Director Virgil Coman, care va vorbi despre însemnătatea Staţiunii Mamaia de- a lungul timpului, turism la Marea Neagră şi moda costumelor de baie. O mare parte din fotografiile preluate din arhive aparţin familiei binecunoscutului I.N. Roman, fotografii realizate în diverse locuri de pe litoralul românesc şi care exemplifică moda timpurilor respective", se arată în documentul de presă trimis de Asociaţia Culturală Wild Art.

"Asociaţia Culturală Wild Art îmbină încă o dată trecutul cu prezentul, transpunând vechiul în nou, recreând un fapt istoric, de la turismul de altădată, marea, plaja, arhitectura, costumele de baie la tot ceea ce astăzi s-a impus ca nou, normalitate sau trend. Deşi inaugurarea oficială a Băilor de la Mamaia a fost fixată de autorităţile locale, iniţial, pentru data de 20 iulie 1906, festivităţile au fost amânate pentru data de 6 august, nici această dată nefiind respectată, în final ele fiind organizate în data de 13 august". În susţinerea celor afirmate, reprezentanţii Asociaţiei Culturale Wild Art transmit câteva documente preluate dintr -un articol scris de Virgil Coman. Iată documentele:

"PROCES-VERBAL
Astăzi 1 iulie anul 1906,
Noi Achil Zissu consilier comunal delegat de d-l Primar al oraşului Constanţa, prin adresa No. 2553 din 30 iunie 1906, de a preda D-nei Ecaterina D. Nicolaescu stabilimentul balniar de la Mamaia cu accesoriile lui.
M’am transportat în localitate unde am găsit pe D-na Nicolaescu anteprenoarea stabilimentului balnear şi am procedar cel dintâi la predarea şi cea de a doua la primirea în prezenţa d-lui sub-comisar Bărbulescu, delegat de d-l Poliţai al oraşului după cererea d-lui Primar şi am predat şi primit după cum urmează:
56 cabine fixe pentru băile de dame, cu coridorul lor şi 45 gherete pe rotile, toate în bună stare, având cabinele cheile şi giamurile complecte.
56 cabine fixe pentru băi de bărbaţi, cu coridorul lor şi 35 gherete pe rotile, toate în bună stare, lipsind 4 chei şi un geam.
O baracă în construcţie compusă din trei departamente care va servi una pentru spălătorie, una pentru personalul băilor şi o a treia pentru d-na Nicolaescu.
Pentru păstrarea rufelor atât la cabinele bărbaţilor cât şi la cabinele damelor trebue să se facă pe coridorul băilor la începutul cabinelor câte un mic deposit pentru păstrarea rufăriei spre a fi la îndemână pentru trebuinţele serviciului public.
Lingeria ce d-na Nicolaescu avea la băi era în bună stare, dar în cantitate redusă pretextând că nu are unde să depună mai multă.
Asemenea am constatat că are un  număr restrâns de costume complecte de bărbaţi şi ceva mai mult pentru dame.
N’am găsit nici un medic la băi, dar ni s’a respuns că are angajat pe d-nul Dr. Sarafides.
D-na Ecaterina D. Nicolaescu, a primit în total un număr de 112 cabine cu coridoarele lor toate în bună stare şi 80 de gherete mobile, asemenea în bună stare lipsind numai patru chei de la cabine şi un geam care este spart.
Am încheiat presentul proces verbal în dublu format.
E de notat că D-l D. Nicolaescu, soţul d-nei Ecaterina Nicolaescu a uzat de aceste cabine şi gherete pentru serviciul public mai înainte cu câtva timp de a face această predare.
Unul din aceste procese verbale s-a predate D-nei Nicolaescu după cererea sa iar al doilea s-a luat de delegatul Primăriei.
CONSILIER COMUNAL,                                         ANTEPRENOARE
A.Zissu                                                                       Ecaterina Nicolaescu
Am asistat la predare şi primire
Sub – comisar (ss) indescifrabil
NB. Se rectifică, că primirea localurilor de băi s’a primit astăzi 1 iulie 1906, când încep a funcţiona în mod regulat, iar nu după cum se specifică mai sus.
Anteprenoară
Ecaterina D. Nicolaescu”.
Şi pentru a avea o imagine mai clară asupra evenimentelor inaugurale desfăşurate în această zi prezentăm mai jos sumele cheltuite de organizatori conform borderoului întocmit de contabilul Primăriei Constanţa:
,,Lei 800 – Onorariul acordat P.S.S. Episcop al Dunărei de Jos şi al clerului care a oficiat serviciile divine la aceste serbări.
    ,, 160 – Comptul Direcţiunei Hotelului Carol I, pentru  găzduirea P.S.S. Episcop al Dunărei de Jos, pe tot timpul cât a stat în oraş.
    ,, 379 – Compturile înaintate de către P.S. Protoereul Judeţului Constanţa, privitoare la cheltuielile de hrană, hotel şi trăsuri angajate de de P.S. pentru cler.
    ,,  393 – Plata trăsurilor angajate de Primărie şi ocupate de Consiliul Comunal şi alţi demnitari cari au asistat la aceste inaugurări.
    ,,  116 – Comptul Direcţiunei Hotelului Carol I, pentru găzduirea D-lor Miniştri M. Vlădescu şi I. Grădişteanu, cari au prezidat aceste inaugurări.
    ,, 535 50 – Comptul Direcţiunei Hotelului Regina, pentru banchetul oferit de Primărie, în onoarea D-lor Miniştri cari au prezidat aceste inaugurări"
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii