Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:18 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a modificat legea vânătorii

ro

02 Mar, 2015 09:23 1630 Marime text
Modificările aduse legii vânătorii au fost adoptate cu majoritate de voturi în Parlament.
 
Astfel, parlamentarii au trecut la votul final legea care legalizează vânătoarea cu arcul şi cu ajutorul păsărilor de pradă dresate. Iubitorii de animale s-au revoltat, vânatul cu acul fiind interzis tocmai pentru arcul cu săgeţi nu are acurateţea unei arme de foc. Astfel vânatul riscă nu fie ucis dintr-o lovitură, ci poate fi doar rănit şi supus chinurilor, mai ales în cazul în care, rănit fiind de o săgeata, reuşeşte fugă, conform e-politic.ro.

Conform proiectului adoptat, vânătorii vor putea folosi pe lângă armele de foc şi arcuri de vânătoare dar şi şoimi dresaţi pentru astfel de activităţi.

Susţinătorii proiectului de lege au arătat acesta aduce îmbunătăţiri cadrului legal actual. Proiectul prevede însă micşorarea pedepselor în cazul unor infracţiuni, printre care scoatere din ţară a trofeelor cu valoare de patrimoniu dar şi în cazul în care vânătoarea se face fără poliţa de asigurare pentru accidente, informează Antena 3.
 
Noua reglementare a vânătorii goleşte de conţinut noţiunea de proprietate privată. În vechea reglementare, art. 4 alin. (1) stabilea că “nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care dovedeşte, în condiţiile prezentei legi, consimţământul proprietarului, al asociaţiei de proprietari sau al celui mandatat de aceştia în acest scop”. După votul din 25.02.2015, art. 4 alin. (1) se transformă: “nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care acordă un drept de servitute vânătorului, în condiţiile prezentei legi, la vânatul localizat pe respectiva proprietate”. Termenul contractului de gestiune devine 16 ani [art. 9 alin. 1], iar actualilor gestionari ai fondurilor de vânătoare li se stabileşte un drept de încredinţare directă a fondurilor administrate în prezent. Proprietarilor de păduri şi păşuni li se stabilesc noi obligaţii:
• să permită amplasarea gratuită a instalaţiilor vânătoreşti temporare [art. 15 alin. (72)];
• să ia măsurile prevăzute de lege pentru protecţia faunei cinegetice şi a mediului său de viaţă [art. 15 alin. (8)];
• să nu deranjeze exemplarele de faună nici măcar în scopul fotografierii sau filmării.

Sursa foto: Ziuaveche.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii