Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a câştigat marele premiu la Joker, al doilea din istoria jocului

ro

14 Nov, 2016 11:28 2436 Marime text
Marele premiu la Joker a fost câştigat, în urma extragerii de duminică, 13 noiembrie 2016, anunţă Loteria Română. Premiul, în valoarea de 3,36 milioane euro, este al doilea ca valoare din istoria acestui joc, biletul norocos fiind jucat la o agenţie din Bucureşti, potrivit România TV.

În urma tragerii Joker de duminică, 13 noiembrie, s-a câştigat premiul de categoria I la Joker, în valoare de 15.199.876,68 lei (peste 3,36 milioane euro). Acesta este al doilea premiu ca valoare din istoria acestui joc, cel mai mare premiu fiind în valoare de 16.845.971,48 lei si a fost caştigat în data de 16.10.2014.

Biletul norocos a fost jucat la agentia 74-077 din sector 4, Bucureşti şi a fost completat cu 3 variante simple la Joker şi o variantă la Noroc Plus. Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a obţinut şi două câştiguri de categoria a II-a în valoare de 64.122,90 lei fiecare, suma totală câştigată de posesorul biletului norocos fiind în valoare de 15.328.122,48 lei (peste 3,39 milioane euro).

La extragerea de duminică au fost extrase la Joker urmatoarele numere:  

Joker: 11 (din intervalul 1-20)

31, 39, 27, 37, 32 (din intervalul 1-45)

Ultima dată, premiul de categoria I la Joker, s-a câştigat în data de 28.06.2015 şi a fost în valoare de 8.024.901,60 lei.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a-şi revendica câştigul.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii