Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rudel Obreja a fost condamnat la trei ani de închisoare

ro

17 Jun, 2015 18:05 1861 Marime text
Fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la trei ani de închisoare sub acuzația de trafic de influență. El poate contesta decizia la Curtea de Apel București. Dosarul în care este condamnat Obreja este cel în care Sorin-Ovidiu Vântu l-a denunțat că i-a cerut un milion de euro pentru a interveni la un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Rudel Obreja ar fi impus ca 200.000 de euro din suma cerută să-i fie dată înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa, după obţinerea soluţiei favorabile, după cum susţin procurorii anticorupţie. “Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a 'noului cod' (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)”, a mai arătat DNA.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii