Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:48 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Românii protestează în fața Ambasadei Norvegiei la București

ro

19 Dec, 2015 15:57 1292 Marime text
Serviciul norvegian de protecție a copilului (Barnevernet) a confiscat la propriu cinci copii ai unei familii din România, care locuiește în Norvegia, pentru acuzații aberante.

Părinții minorilor au angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluţionarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorității părintești asupra celor cinci copii.

În România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie despre acest caz şi a organizat consultări interinstituţionale pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie la nivel bilateral.

Până una-alta, în capitală, în faţa Ambasadei Norvegiei la București, sute de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva serviciului norvegian de protecție a copilului și pentru a-și arăta susținerea pentru familia Bodnariu. Protestul este legal organizat.
 
”Prin acest protest în faţă Ambasadei Norvegiei la Bucureşti dorim să atragem atenţia asupra abuzurilor făcute de Barnevernet (Protecţia Copilului din Norvegia) în cazul familiei Marius şi Ruth Bodnariu şi în cazul zecilor de familii ai căror copii au fost confiscaţi de către aceaşi instituţie în ultimii ani. Norvegia, Europa şi întreagă lume trebuie să cunoască dramele pe care Barnevernet le produce în rândul familiilor prin abuzurile pe care le face. Autorităţile norvegiene trebuie să primească acest mesaj şi să intervină instituţional pentru a stopa metodele folosite de către această instituţie de “protecţie a copilului”, metode prin care distrug familia, deopotrivă părinţii şi copiii. La acest moment, copiii sunt ţinuţi nejustificat în trei familii surogat, iar în dată de 15 Decembrie 2015, în urmă unei întâlniri cu Barnevernet, părinţilor li s-a comunicat că autoritarea de protecţie a copilului vrea să îi cunoască mai bine şi să-i consilieze abia în luna Februarie 2016, dar că în acelaşi timp demarează procedura de adopţie pentru toţi cei 5 copii ai familiei.”, spun organizatorii protestului.
 
De cealaltă parte, şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Oslo, cunoaşte şi monitorizează cu atenție situația familiei cetățeanului român.
 
În acest sens, misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin și asistență consulară. De asemenea, Ambasada a întreprins "demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe și din Parlamentul Norvegiei". Cel puţin aşa ne asigură MAE.
 
Având în vedere solicitarea expresă a familiei în cauză de a se evita mediatizarea detaliilor cazului, MAE nu este în măsură să ofere informații suplimentare.
 
Ambasada României la Oslo urmărește îndeaproape evoluția cazului şi este pregătită în continuare să ofere asistență consulară necesară, în limitele competențelor legale și cu respectarea cadrului legislativ norvegian, care cuprinde dispoziții și norme procedurale specifice, diferite de legea română, în ceea ce privește domeniul protecției drepturilor copilului.



Sursa foto: crestintotal.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii