Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Românii își preschimbă creditele în franci elvețieni în credite în euro sau lei

ro

07 Jul, 2015 16:22 1774 Marime text
Pe piața bancară s-a găsit soluția pentru cei care au credite în franci elvețieni (CHF): s-a făcut conversia creditelor CHF în euro sau lei. Oferta băncilor este însă limitată. Cei care vor să opteze pentru o astfel de conversie trebuie să se grăbească, căci ea expiră în 31 iulie. Reprezentanții Volksbank România anunță că peste 11.000 de clienți ai instituției au devenit clienţi ai Băncii Transilvania prin acceptarea ofertei de conversie a creditelor. Cei 11.000 de clienţi reprezintă 60% din totalul celor care pot beneficia de ofertă.
La rândul lor, cei de la Banca Transilvania arată că, de la începutul campaniei, din 4 mai şi până în prezent, peste 17.000 de clienţi Volksbank România, reprezentând 95% dintre cei vizaţi, s-au programat pentru a le fi prezentată oferta de către echipele VBRO şi BT, iar 13.000, adică aproape 72% din cei vizaţi, fie au acceptat condiţiile, fie au semnat deja, fie s-au programat pentru semnarea contractelor, în perioada următoare. 96% dintre clienţii care au acceptat oferta au ales ca monedă de conversie leul.
Reamintim că oferta BT, deocamdată singura din sistemul bancar românesc, prevede returnarea sumelor deja plătite de clienţii cu credite în CHF, în contul comisionului de risc, prin diminuarea creditului în sold și reducerea de 22,5% pentru cei care acceptă conversia creditelor din CHF, aplicabilă la soldul creditului curent rezultat ca urmare a diminuării cu comisionul de risc/administrare plătit efectiv şi nerecuperat de clienţi până la data conversiei. Oferta Banca Transilvania şi Volksbank România poate fi accesată în peste 100 de sedii VBRO din ţară, pentru localizarea unităţilor putând fi consultat site-ul Volksbank România. 

sursa foto: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii