Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Romania se pregateste de saptamana protestelor

ro

16 May, 2010 16:50 1417 Marime text

Aproximativ 40.000 de oameni sunt aşteptaţi miercuri în Piaţa Victoriei, la cel mai mare miting din ultimii ani. În acelaşi timp, bugetarii vor continua să picheteze Palatele Cotroceni si Victoria.

Profesorii reiau protestele. Membrii FSLI vor picheta Palatul Parlamentului în zilele de 18,19 şi 20 mai. Nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25 de procente, peste 200 de cadre didactice vor protesta timp de două ore în fiecare zi. De asemenea, membrii sindicaliştii din învăţământ ameninţă cu o posibilă grevă generală pe 31 mai.

Măsurile de austeritate luate de guvernanţi îi nemulţumeşte pe toţi bugetari. Cele cinci confereraţii sindicale vor continua să picheteze Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Sindicaliştii vor organiza pichete la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni pe 17 şi 18 mai.

Acţiunile de protest vor culmina pe 19 mai. În ziua în care se împlinesc trei ani de la referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, peste 40.000 de oameni sunt aşteptaţi la un miting de amploare în Capitală. Profesori, studenţi, funcţionari publici, poliţişti, medici îşi vor striga nemulţumirile în Piaţa Victoriei. Liderii sindicali speră ca bugetarilor să li se alăture şi angajaţii din mediul privat. După miting, sindicaliştii Cartel Alfa vor decide dacă vor recurge la o grevă generală, din 25 mai, sau la o mişcare de stradă asemănătoare celei din Grecia, adică blocarea Pieţei Victoriei în fiecare zi. Şi sindicaliştii din transporturi sunt pregătiţi de grevă. Dacă salariile vor fi reduse cu 25%, angajaţii CFR şi Metrorex ameninţă cu declanşarea unei greve simultane.

Sursa: antena3.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii