Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:13 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România, pe ultimele locuri între ţările UE, cu doar 2,5 medici la mia de locuitori

ro

04 Dec, 2014 09:01 1223 Marime text
Marea Britanie are mai puțini medici raportat la numărul de locuitori decât orice altă țară din Uniunea Europeană, cu excepția Sloveniei, României, Poloniei și a Irlandei, potrivit unui raport internațional citat de cotidianul The Telegraph, preluat de Agerpres.
 
Raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care reprezintă națiunile dezvoltate ale lumii, arată că Marea Britanie are mai puțini medici pe locuitor decât media europeană.
 
Cu doar 2,8 medici la o mie de locuitori, menționează documentul, Marea Britanie se află sub media europeană de 3,4 și sub nivelul altor țări mari din UE, cum sunt Franța, Germania, Spania și Italia.
 
Grecia are de peste două ori mai mulți medici la o mie de locuitori decât Marea Britanie, se arată în raportul citat de Telegraph.
 
Datele arată că Grecia are cea mai mare proporție de medici, cu 6,2 medici practicieni la o mie de locuitori, urmată de Austria cu 4,9 la mie, Germania patru medici la mie, în timp ce Italia are 3,9 la mie, Spania 3,8, iar Franța 3,3 medici la o mie de locuitori.
 
Polonia are cel mai mic număr de medici raportat la totalul populației, indică raportul, cu 2,2 medici la o mie de locuitori. România și Slovacia au fiecare 2,5 doctori la o mie de locuitori, în timp ce Irlanda are 2,7 la mie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii