De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:29 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Klaus Iohannis, mesaj îngrijorător România, o țară în suferință

ro

19 May, 2015 23:16 556 Marime text
 
Președintele Klaus Iohannis a transmis azi un mesaj de felicitare Academiei de Științe Medicale, cu prilejul aniversării a 80 de ani de existență, subliniind că instituția a contribuit, încă de la înființare, la dezvoltarea și progresul cunoașterii științifice din domeniul medicinei românești.
 
''Încă de la înființare, în 1935, instituția a contribuit la dezvoltarea și progresul cunoașterii științifice din domeniul medicinei românești. Timp de opt decenii, Academia de Științe Medicale a fost un for al excelenței academice, de formare, afirmare și promovare a unor personalități de înalt nivel intelectual și științific", a arătat șeful statului în mesajul său.
 
"Vreau să transmit totodată aprecierea mea pentru toți cei care, mai tineri sau mai în vârstă, trudesc pentru a duce mai departe renumele școlii românești de medicină. În orice stat democratic, cercetarea științifică reprezintă o sursă de progres. Țara noastră nu duce lipsă de idei creatoare, de potențial uman și intelectual. Tinerii noștri cercetători performează peste hotare și fac cinste României. În acest context, cred cu tărie că trebuie găsite instrumente adecvate de stimulare a activităților de cercetare și de atragere a tinerelor talente în țară. Expertiza lor are o valoare inestimabilă pentru România de mâine. O țară din care pleacă valuri întregi de tineri specialiști pentru că nu suntem în stare să le oferim acces la resurse și condiții decente de lucru este o țară în suferință", a spus președintele în mesajul său.

Sursa: AGERPRES

Ti-a placut articolul?

Comentarii