Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele necropsiei în cazul familiei Aravă

ro

06 Nov, 2015 12:15 2247 Marime text
 
Trei persoane au fost descoperite, miercuri, decedate în apartamentul unde locuiau de pe bulevardul Tomis, în zona Boema din Constanța. Bărbatul a fost găsit spânzurat în bucătărie, iar femeia și copilul au fost descoperiţi pe pat, unul lângă celălalt decedaţi şi acoperiţi cu o pătură.

Vecinii spun că cele trei persoane ar fi fost decedate de mai mult timp pentru că se simţea un miros greu pe casa scării. Din acest motiv aceştia au anunţat Poliția. Tot vecinii spun că familia ar fi venit în vizită la Constanţa, aceştia locuind în străinătate. Copilul se numea Cristian Dimitris, mama – Vangheliţa iar tatăl - Nicuşor Corneliu Aravă.
 
Din primele cercetări se pare că uşa apartamentului era încuiată prin interior şi nu există urme de forţare a acesteia sau a ferestrelor apartamentului. Cadavrele nu prezintă urme de violenţă. Conform unor surse, în apartament s-au găsit înscrisuri din care rezulta că fiul celor doi ar fi avut probleme medicale majore.

În urma necropsiei, medicii au stabilit că micuţul a decedat din cauza bolii, iar părinţii prin spânzurare.

„Este o tumoare de glandă hipofiză la copil, iar părinţii, spânzuraţi“, a declarat pentru ZIUA de Constanţa medicul legist Mihai Onciu, şef al Serviciului de Medicină Legală Constanţa.

Citeşte şi „DACĂ EL MOARE, MURIM ŞI NOI“
SOŢII ARAVĂ S-AU SINUCIS PENTRU A RĂMÂNE ALĂTURI DE FIUL LOR DECEDAT DUPĂ O LUNGĂ SUFERINŢĂ (GALERIE FOTO + VIDEO)



Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii