Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reţinut pentru trafic de droguri de risc. Îngrijea o cultură ilicită de cannabis

ro

30 Sep, 2016 15:29 1498 Marime text
Ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore a inculpatului D.I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
 
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada iulie 2016 - septembrie 2016,  inculpatul a înființat într-un imobil situat în satul Ciocîrleşti, comuna Scânteia, jud. Iaşi o cultură ilicită de cannabis, formată dintr-un număr de cca 250 plante cannabis, de a cărei îngrijire s-a ocupat în mod constant până în prezent, urmând ca după ajungerea la maturitate a acestora să procedeze la recoltarea plantelor (inflorescențe și muguri) şi valorificarea pe piața ilicită din mun. Iaşi şi alte localități din țară, în scopul obținerii unui folos material ilicit.
 
Ieri, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare în locuința situată în sat Ciocârleşti, Scânteia, judeţul Iaşi, unde suspectul locuia fără forme legale,  în curtea imobilului a fost descoperită o anexă având suprafața totală de 115 m2 (L=11.5 m x l=10 m, h=2.4 m ) în interiorul căreia se afla înființată o cultură ilicită de cannabis, formată dintr-un număr de 169 (o sută șaizeci și nouă) de plante, cu sistem de irigare, aerisire, iluminare naturală și ventilare, după recoltarea cărora a rezultat cantitatea de 35,90 kg Cannabis (inflorescențe) în stare verde, iar în imobil (casă de locuit) a fost descoperită cantitatea totală de 2,85 kg cannabis, recoltată de inculpat din aceiași cultură.
 
Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii