Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:50 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Record de trafic prin port

ro

17 Dec, 2008 20:34 1139 Marime text

Anul acesta marchează recordul tuturor timpurilor pentru traficul de mărfuri operate în porturile maritime româneşti. Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNPMC), Constantin Matei, citat de agerpres.ro, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, că la sfârşitul anului acesta vor fi atinse valori de trafic record pentru ultimii 20 de ani, urmând să fie depăşit traficul de mărfuri operate în 1988, de 62 milioane tone, considerat anul de referinţă al activităţii portuare de la malul mării.

"Datele economice pe primele 11 luni ale acestui an arată că am înregistrat peste 57, 5 milioane tone mărfuri operate, cu circa 9 % mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar până pe 14 decembrie, traficul total s-a apropiat de 60 milioane tone, ceea ce ne îndreptăţeşte să apreciem realizarea, în 2008, a celor mai bune rezultate obţinute vreodată, din operarea de mărfuri, în Portul Constanţa", a precizat Constantin Matei.

Potrivit datelor provizorii, traficul maritim a înregistrat o creştere de 10 % faţă de anul trecut, în cadrul traficului total de mărfuri atingându-se un volum de  47, 2 milioane tone, iar traficul fluvial a crescut cu 4 %, înregistrându-se o valoare de 10, 4 milioane tone, faţă de 9, 93 milioane tone în 2007. În acelaşi timp, traficul de containere s-a menţinut relativ constant, depăşindu-se cu circa 4. 000 TEU (containere convenţionale) valorile din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe grupe de mărfuri cele mai importante creşteri cantitative au fost înregistrate la operarea de combustibili minerali solizi (28%), produse alimentare şi nutreţuri pentru animale (36 %), seminţe uleioase, fructe oleaginoase şi grăsimi (18, 6 %), minereuri de fier - deşeuri de fier (9, 5 %), articole diverse (6, 5 %), echipamente, maşini (25, 5 %), sticlărie, produse ceramice (52, 2 %), petrol brut (6, 3 %) şi cereale (28 %).

În aceste condiţii, rezultatele financiare, pe primele 10 luni ale acestui an, arată obţinerea unui profit brut de 19 milioane de lei, la un venit total de 35. 076. 866, compania relizând în acelaşi timp, în primele 10 luni ale anului, investiţii în valoare de 40. 448. 768 lei, din care 27. 533. 886 le - din surse proprii şi doar 12. 914. 882 lei - din alocaţii bugetare. Pentru anul viitor, prognozele economice sunt sumbre, pe fondul crizei financiare mondiale, administraţia CNAPMC anticipând o diminuare cu cel puţin 30 % a activităţii portuare.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii