Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Recoltă" bogată a Poliţiei Române în minivacanţa de 1 Mai

ro

03 May, 2016 11:45 2168 Marime text
Ieri, majoritatea celor care și-au petrecut minivacanța de Paște și 1 Mai la munte sau la mare, s-au întors acasă. Poliţia Română a fost la datorie, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice și au fost înregistrate mai puține accidente rutiere față de anul trecut.

În baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu a dispus ca și ieri, aproape 6.000 de poliţişti să acţioneze, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 288 de activități specifice muncii de poliţie.

În urma activităților, au fost constatate 69 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), pentru care sunt cercetate 76 de persoane, dintre care dintre care 60 au fost prinse în flagrant delict, 3 fiind cercetate în stare de reținere.

De asemenea, polițiștii au depistat 19 persoane urmărite național și o persoană care era urmărită internațional.

Au fost aplicate 5.109 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.541.987 de lei și au fost confiscate produse în valoare de 5.325 de lei.

Dintre sancțiunile aplicate, 825 sunt pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 și 14 sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii acționând pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru ca cetățenii care se întoarcă acasă în condiții cât mai sigure.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 4.150 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 38 pentru consum de alcool şi 2.507 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 327 de permise de conducere, dintre care 74 pentru alcool și 122 pentru viteză şi au retras 57 de certificate de înmatriculare.

În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani.

De asemenea, numărul accidentelor de circulație și al persoanelor rănite sau decedate în astfel de accidente este mai mic față de anii trecuți, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul.

Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile în această perioadă.

Polițiștii se vor afla și astăzi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi pentru siguranța cetățenilor și, având în vedere condițiile meteo nefavorabile, vă recomandă să conduceți cu maximă atenție și prudență.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii