Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recensământ de probă în patru localităţi constănţene

ro

27 Apr, 2011 17:20 920 Marime text

Pentru prima dată în România, Institutul Naţional de Statistică (INS) va organiza un recensământ de probă, în perioada 7- 16 mai. Acesta urmăreşte să asigure reuşita recensământului din toamnă, care va avea loc în perioada 22-31 octombrie, anunţă INS.

Recensământul de probă se va desfăşura în toate judeţele. Vor fi trei sectoare de recensământ în municipiul reşedinţă de judeţ şi câte trei sectoare în mediul rural.

Asta înseamnă 261 de sectoare de recensământ în întreaga ţară, respectiv 282 de recenzori, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Astfel, persoanele care vor fi intervievate la recensământul de probă vor fi anunţate prin afişe expuse la primăriile locale, prin fluturaşi distribuiţi la domiciliu şi prin

Atenţie, toţi recenzorii care vor sosi acasă la intervievaţi vor avea documente de identificare.

La nivelul judeţului Constanţa, recenzorii vor merge la locuitorii din Valu lui Traian, Piatra, Palazu Mic şi Constanţa.

Atmagea, Ciucurova, Nicolae Bălcescu şi Tulcea sunt localităţile din judeţul tulcean, care sunt pe lista recensământului de probă.

Sursa:http://www.evz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii