Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ramanem fara tichetele de vacanta, inainte de a fi distribuite

ro

04 Apr, 2009 17:55 894 Marime text

După ce le-a dat speranţe bugetarilor că vor pleca în vacanţă şi pe timp de criză, Guvernul anunţă desfiinţarea tichetelor de vacanţă. 

Tichetele de vacanţă au fost, până acum, punctul central al strategiei de relansare a turismului autohton, fiind promovate de Elena Udrea încă de la preluarea mandatului de ministru. Ministru promitea că românii vor merge cu aceste tichete chiar începând cu sărbătorile pascale.

Guvernul vrea să interzică autorităţilor şi instituţiilor publice să acorde angajaţilor tichete cadou şi tichete de vacanţă până la sfârşitul acestui an, susţin surse ministeriale citate de Mediafax. Interdicţia a fost deja inclusă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă. „Autorităţile şi instituţiile publice nu pot acorda tichete cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora până la sfârşitul anului 2009", se arata în document. Interdictia va fi aplicată  autorităţilor şi instituţiilor publice a căror finanţare se asigură integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii şi subventii acordate de la buget sau integral din venituri proprii.

Senatorii au adoptat, săptamâna trecuta, ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a aprobat, în luna februarie, introducerea tichetelor de vacanţă. Secretarul general al Federatiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoş Răducan, a declarat că această decizie nu poate fi decât una politică, în condiţiile în care  din punct de vedere economic nu are nici o justificare. "Aceasta intoarcere la 180 de grade este de-a dreptul surprinzătoare, neasteptată, o decizie pe care nu o putem înţelege". Potrivit acestuia, sunt agenţii de turism care au promovat deja aceste tichete, se afla în negocieri cu hotelierii sau care chiar au incheiat contracte.

În plus, anumite societăţi emitente de tichete şi-au majorat capitalul social la un milion de lei pentru a putea primi licenţa de tipărire. „Noi am sustinut tichetele de vacanţă tocmai pentru că au menirea de a dezvolta circulaţia turistică internă, care ajută economia şi are efect multiplicator. De asemenea, tichetele pot da un impuls dezvoltării turistice, asigurând menţinerea locurilor de muncă şi creând o alternativă de dezvoltare durabilă a României", a declarat pentru Gardianul, Herman Rosner, membru în Consiliul de Administratie al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Interzicerea acordarii tichetelor cadou şi a tichetelor de vacanţă ar însemna o contradicţie şi nu ar face decât să prejudicieze sectorul turistic, a declarat, ieri, Bogdan Hossu, preşedintele „Cartel Alfa".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii