Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raed Arafat despre Summitul UE de la Sibiu „Din punctul nostru de vedere, pe partea medicală nu au fost probleme deosebite”

ro

09 May, 2019 22:36 1101 Marime text
Summitul UE de la Sibiu a însemnat doar cazuri medicale uşoare, niciun preşedinte sau premier, pentru medicii şi paramedicii care au fost aduşi în oraş din toată ţara misiunea fiind una îndeplinită cu succes, a declarat joi seara şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, informează Agerpres.ro

"Din punctul nostru de vedere, pe partea medicală nu au fost probleme deosebite. Am avut câteva cazuri uşoare, niciun caz grav. Am avut forţe destule ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, din partea SMURD-ului care a fost aici, medici care sunt veniţi de la UPU-uri din diferite judeţe. Prin dumneavoastră le mulţumesc tuturor pentru această participare. Din fericire a fost totul liniştit şi totul fără probleme. (...) Colaborarea a fost excelentă şi consider că a fost o misiune îndeplinită foarte bine. (...) Cazurile uşoare nu au fost la nivelul acesta, cazurile uşoare au fost la nivel de persoane. Din delegaţii a fost ceva uşor şi plus din populaţie. Cazuri medicale uşoare", a spus Raed Arafat.


Potrivit lui Arafat, stresul a fost maxim pentru medicii şi pompierii care au participat la Summitul UE.

"Stresul când ai astfel de nivel de demnitari este foarte mare şi nu trece până la momentul în care pleacă ultimul", a explicat Arafat.


Din toată ţara au fost aduşi la Sibiu peste 600 de medici, paramedici şi pompieri pentru Summitul UE.

"În total, IGS-ul cu partea medicală a SMURD-ului, cu medici, paramedici, plus partea de pompieri, în jur de 660 de persoane", a mai precizat Arafat.


Conform Ministerului Afacerilor Externe, Summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 - 2024, a reunit la Sibiu şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii