Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:12 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre crede că trebuie să facă și el ceva. Iată ce ar vrea să muncească

ro

05 Feb, 2016 03:41 3550 Marime text
Fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre a fost audiat, ieri, ca martor de procurorii DNA într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unui teren de la marginea orașului.
 
Printre altele, acolo, jurnaliștii l-au întrebat și cu ce se ocupă în prezent și ”din ce trăiește”.

”Am niște provizioane. La un moment dat trebuie să mă apuc să muncesc și eu ceva, nu m-am hotărât încă ce”.

 
Cu toate astea reporterii de la Kanal D au aflat că Mazăre se gândește acum la ceva mai puțin bănos, dar la fel de periculos.
 

 ”Pot să mă fac instructor de kite. Așa mă bate gândul: să-mi fac școală de schi iarna și de kite vara. Dacă va dați pe schiuri, veniți și voi și vedeți dacă pot să fiu instructor sau nu”
 

De clientelă nu-și face griji. Într-ale kite-ului, Radu Mazăre este un adevărat profesionist. A demonstrat-o ori de câte ori a avut ocazia, mai spun reporterii de la Kanal D.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii