Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Transporta pe orbită capsula cargou Dragon Racheta Falcon 9 a explodat la lansare (video)

ro

28 Jun, 2015 18:47 2589 Marime text
 
Racheta Falcon 9, aparținând companiei private SpaceX, care urma să transporte pe orbită capsula cargou Dragon într-o misiune de reaprovizionare a Stației Spațiale Internaționale (ISS), a explodat la două minute după lansare, conform unui anunț făcut de NASA, transmit Reuters și AFP, informează Agerpres.

Lansarea a avut loc la ora prevăzută, 14:21 GMT, de la baza aeriană americană de la Cape Canaveral (Florida).

Deocamdată nu se cunosc cauzele acestui accident. NASA a anunțat doar că a fost vorba de o „anomalie", fără a oferi și alte detalii.

Aceasta a fost cea de-a 19-a lansare a unei rachete Falcon 9, cu o înălțime de 63 de metri, începând din 2010 și respectiv a șaptea misiune de reaprovizionare a ISS desfășurată de compania SpaceX, în cadrul unui contract cu NASA. Acest contract prevede realizarea a 15 misiuni de reaprovizionare a avanpostului orbital și are o valoare de peste 2 miliarde de dolari, potrivit Agerpres.

Echipajul ISS dispune de provizii pentru încă 4 luni în spațiu, iar din acest punct de vedere acest accident nu va modifica activitățile normale desfășurate pe orbită.

Situația devine complicată însă în contextul în care și o capsulă rusă de reaprovizionare, Progress, lansată în aprilie, nu a reușit să ajungă la ISS, iar cea de-a doua opțiune a NASA, oferită de compania Orbital ATK, nu este disponibilă în urma unui accident produs la ultima lansare ce a avut loc în luna octombrie. Rusia urmează să lanseze o nouă capsulă Progress de aprovizionare în cursul zilei de vineri.

Capsula Dragon pierdută duminică avea la bord 2.477 kg de alimente, haine, echipamente și reactivi pentru experimentele științifice desfășurate în laboratoarele ISS.






Sursa: Agerpres
Sursa video: Reuters YouTube
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii