Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Publicitatea explicită la medicamente ar putea fi interzisă

ro

14 Aug, 2015 20:09 1666 Marime text
 
Un proiect de lege prin care se propune interzicerea publicitatii explicite pentru medicamente la radio si televiziune si a reclamelor care induc ideea ca o farmacie reprezinta un model sau etalon pentru celelalte a fost depus la Camera Deputatilor de senatorul UDMR Vegh Alexandru, informează România TV.

Initiativa legislativa prevede ca se poate face publicitate, dar nu explicita si nu difuzata in cadrul programelor de televiziune, pentru produsele medicamentoase care se elibereaza fara prescriptie medicala, iar materialele publicitare ar urma sa fie aprobate de Agentia Nationala a Medicamentului.

„Se interzice publicitatea explicita pentru produsele medicamentoase difuzata in cadrul programelor de televiziune si radiodifuziune. Este interzisa publicitatea pentru farmacii difuzata in cadrul programelor de televiziune si radiodifuziune care induce ideea ca farmacia respectiva reprezinta model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum si publicitatea la farmacii care reprezinta publicitate mascata la medicamente. Comunicarile comerciale audiovizuale destinate produselor si tratamentelor medicale sunt interzise. Se interzice plasarea de tigari ori alte produse din tutun, precum si plasarea de produse sau tratamente medicale", se arata in proiectul de lege.

In expunerea de motive, initiatorul, senatorul UDMR Vegh Alexandru, explica faptul ca a propus acest proiect de lege ca urmare a amplorii pe care a luat-o publicitatea "ascunsa" la medicamente si "influenta negativa si inselatoare" pe care o are asupra populatiei, aspecte care se datoreaza, in principal, promovarii prin televiziune sau radio, surse de informatii publice care ajung la un numar foarte mare de persoane.

„Automedicatia poate duce la complicatii grave de sanatate, iar pacientii nu ar trebui sa se trateze dupa ureche in baza celor auzite la radio si televizor despre un medicament, insa exagerarea proprietatilor terapeutice ale unor medicamente in cadrul reclamelor incurajeaza automedicatia prin inducerea in randul populatiei, insuficient educate medical, a ideii ca boli grave pot fi tratate fara interventia medicului", sustine senatorul UDMR Vegh Alexandru.


Sursa: România TV
Sursa foto: metropotam.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii