Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD nu trece legea votului prin corespondenţă, pentru că ”în veci Diaspora nu va vota PSD”

ro

04 Oct, 2015 17:01 1622 Marime text
"Situaţia votului prin corespondenţă stagnează , pentru că premierul Ponta se răzbună pe diaspora şi pentru că PSD nu obţine voturi dincolo de graniţele naţionale". Cel puţin asta este concluzia la care a ajuns astăzi prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu.
Întrebat, într-o conferinţă de presă, cum comentează afirmaţiile PSD, conform cărora "greva japoneză declanşată de parlamentarii PNL este un joc politic ieftin", Predoiu a spus: "Vine să-mi spună mie PSD-ul ce? Că tu, partid minoritar în Parlament, nu adopţi legea votului prin corespondenţă, tu fiind majoritar la Putere. E în putinţa lor, dacă vor s-o facă. Se poate face în trei zile, de ce nu o fac în ani de zile? Hai să spunem lucrurile pe şleau, nu o fac pentru că Ponta se răzbună pe Diaspora, de aia nu vor votul prin corespondenţă. Nu o fac, pentru că ştiu că în veci Diaspora nu va vota PSD."
 
Liberalul a mai spus că greva japoneză este un gest prin care se semnalează blocarea sistematică de PSD a adoptării legii şi că, probabil, vor urma şi alte măsuri de ripostă politică, acestea urmând să fie decise la Comisia de organizare a unificării PNL, care se va întruni la începutul săptămânii viitoare. Întrebat până când vor protesta parlamentarii PNL, Predoiu a spus: "Vom protesta până când există motivele pentru care protestăm. (...) Pe noi ne interesează această lege pentru că-i interesează pe cetăţeni. Am văzut că pe premier nu-l interesează. (...) Am observat într-un interviu cum s-a manifestat cu dezinteres faţă de acest vot al Diaporei. Eu îl înţeleg, că Diaspora l-a taxat şi că a pierdut masiv voturi în Diasporă, dar nu acesta trebuie să fie criteriul pe baza căruia să decidem politic, cine m-a votat, cine nu m-a votat. Asta este păgubos."
 
Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a anunţat marţi că partidul său a decis ca parlamentarii liberali să intre de mâine în grevă japoneză pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă. Legea votului prin corespondenţă ar trebui să fie gata până în noiembrie, pentru a putea fi aplicată la alegerile legislative din 2016, în condiţiile în care CC şi Comisia de la Veneţia au stabilit că legislaţia nu poate fi amendată cu mai puţin de un an înaintea scrutinului.
 
Proiectul votului prin corespondenţă a fost considerat o prioritate a sesiunii parlamentare trecute, după alegerile prezidenţiale existând consultări la Palatul Cotroceni şi un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislaţia electorală, dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind înregistrate patru iniţiative pe această temă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii