Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protocol de colaborare PÎCCJ - IICCMER

ro

03 Oct, 2016 17:52 1965 Marime text
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat astăzi, 3 octombrie, cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc „Protocolul privind stabilirea unor măsuri de natură organizatorică necesare efectuării cu celeritate a activităţilor de urmărire penală în cauzele care au ca obiect încălcări ale drepturilor omului în perioada regimului comunist din România”.
 
„Documentul a fost semnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, și de către președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Radu Preda, și vizează accesul la datele, documentele, mărturiile şi rezultatele obţinute de cele două părţi în activitatea desfăşurată, referitoare la abuzurile şi încălcările drepturilor omului în perioada regimului comunist din România”, conform unui comunicat remis ZIUA de Constanţa.
 
Scopul protocolului îl constituie crearea mecanismelor necesare cooperării eficiente în vederea aflării adevărului și efectuării unei anchete efective în cauzele privind infracțiuni contra umanității în perioada menționată, se mai arată în comunicat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii