Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pronunţarea sentinţei în Dosarul Valiza a fost amânată. Vezi termenul

ro

27 May, 2013 20:02 1399 Marime text
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat cu opt zile luarea unei decizii în Dosarul Valiza, după ce luni i-au audiat pe inculpaţii Gigi Becali, Victor Piţurcă şi Teia Sponte. Data la care va fi dat verdictul este 4 iunie.

Gigi Becali a părăsit luni Penitenciarul Rahova pentru prima oară după data de 20 mai, când a fost închis după punerea în aplicare a sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care l-a condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Patronul Stelei s-a prezentat din nou în faţa magistraţilor, de această dată în Dosarul Valiza.
 
Potrivit România TV, timp de două ore a vorbit Becali în faţa judecătorilor, iar o jumătate de oră le-a citit dintr-o carte de rugăciuni, spunându-le acestora că sunt nişte apostoli pe pământ.
 
Procurorii au cerut în acest caz patru ani de închisoare cu executare pentru Gigi Becali, iar pentru celelalte trei persoane implicate în acest dosar au fost solicitate următoarele pedepse: Victor Piţurcă - doi ani de închisoare, cu suspendare, avocata Alina Ciul - doi ani de închisoare, şi Teia Sponte - doi ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere.
 
Potrivit Mediafax, la termenul de luni, unul dintre avocaţi lui Gigi Becali le-a arătat celor cinci judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate.


Sursa RTV.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii