Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vraci mincinoşi Promiteau tratamente miraculoase de vindecare pe bani frumoşi şi au ajuns pe mâna poliţiştilor

ro

19 Jun, 2015 11:40 1002 Marime text
Ieri, poliţiştii Capitalei au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară şi cinci mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
La data de 18 iunie a.c., polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în aplicare cinci mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de înșelăciuni.
 
În perioada decembrie 2014 – iunie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au documentat activitatea unui grup format din două femei şi trei bărbaţi, specializat în comiterea infracţiunilor de înşelăciune.
 
Astfel s-a stabilit faptul că bănuiţii, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, sub pretextul efectuării unor tratamente miraculoase de vindecare, ar fi pretins şi primit de la mai multe persoane vătămate sume de bani cuprinse între 500 şi 120.000 de lei.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune  precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, cu cele două femei în stare de reţinere, urmând a fi prezentate magistraţilor.

Surse din Poliţie au declarat că au fost aduse la audieri Ildiko Kovacs Balmuş, în vârstă de 46 de ani, soţul ei, Gelu Balmuş, de 45 de ani, fiica ei, Timea Farkas, de 26 de ani, băiatul ei, Tiberius Balmuş, de 23 de ani, şi un alt tânăr, Szollar Miklos, de 23 de ani.
Ildiko Balmuş este cunoscută în media pentru calităţile de clarvăzătoare (ea implicându-se şi în cazul Elodia) şi cele de vindecătoare.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii