Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul lui Mihai Sturzu îi poate afecta pe Ponta și Oprea

ro

01 Oct, 2015 18:46 2532 Marime text
 
Şeful tinerilor PSD, Mihai Sturzu şi încă 64 de parlamentari au iniţiat un proiect de lege. Astfel, prin el vor să fie creat un Registrul Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice pentru depistarea potenţialelor cazuri de plagiat.
 
Însă, acest proiect ar putea afecta lucrările celebre acuzate de plagiat, ca de exemplu cele ale premierului Victor Ponta şi a vicepremierului Gabriel Oprea.
 
„Conţinutul acestei legi este foarte benefic. Mă voi opri foarte puţin asupra dimensiunii sale de îndreptar. Şi aici, în argumente, se spune că va rezolva potenţială situaţie a unor cazuri de plagiat. Mă interesează prea puţin plagiatul, mă interesează faptul că în România putem pune bazele, transparent, electronic, în concordanţă cu tehnologia pe care o avem la îndemână, o posibilitate care să ofere tinerilor oportunitatea de a studia”, a declarat Mihai Sturzu, în cadrul unei conferințe de presă.
 
O astfel de invetiție, inclusiv cheltuielile de mentenanţă, este estimată la 200.000-300.000 de euro, a subliniat deputatul neafiliat Cornel George Comşa, care a arătat şi că sunt multe astfel de cazuri de plagiat care pot fi rezolvate prin adoptarea acestei legi.
 
„Nu văd nicio diferenţa între a fură o salată din piaţă de la tarabă şi a fură o idee bună”, a menționat Cornel Comşa.
 
 

Sursa foto: audvoci.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii