Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect adoptat în ședință de Guvern Cum s-ar putea modifica anul acesta Legea circulaţiei rutiere (document)

ro

05 Jan, 2014 09:48 2560 Marime text
Pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne a fost publicat spre dezbatere proiectul ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, adoptat ca proiect de Lege în cadrul unei şedinţe de Guvern de la finele anului trecut.

În cazul în care acest proiect va intra în vigoare, conform proiectului mai sus precizat, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare în termen de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. De asemenea, posibila viitoare lege îl va obliga pe fostul proprietar să anunțe autorităţii competente, în scris, înstrăinarea vehiculului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii dreptului de proprietate, urmând ca aceasta să facă menţiunea co respunzătoare în evidenţe şi să înscrie noul proprietar ca utilizator al vehiculului.

„În situaţia în care nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate persoanei în calitate de conducător de autovehicul sau tramvai ca urmare a nerespectării preveder ilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului verbal, poliţia rutieră iniţiază procedura de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie”, conform MAI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii