Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:28 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Incluse şi imobile din Constanţa Programul de consolidare a clădirilor cu bulină roșie, aprobat de Guvern

ro

02 Apr, 2015 13:38 739 Marime text
Guvernul a aprobat, astăzi, „Programul de acțiuni pentru 2015 privind proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic la construcțiile cu destinația de locuințe multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public (clădirile cu bulină roșie)”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Guvernului remisa zi redacţiei.
 
În cadrul acestui program guvernamental, în acest an, au fost incluse 67 de clădiri, construite înainte de 1977, dintre care 48 sunt situate în București, celelalte fiind în Câmpina, Tulcea, Covasna, Constanța, Bacău, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș. La 25 dintre aceste clădiri (1.069 de apartamente) vor fi executate lucrări de intervenție, iar pentru 42 de clădiri (2.108 de apartamente) va fi elaborată documentația tehnico-economică.
 
Prin Legea bugetului de stat a fost alocată Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) pentru finanțarea acestui program suma de 5 milioane de lei.
 
Până în prezent, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi primăriile municipiilor şi oraşelor beneficiare ale acestui program au finalizat lucrările de consolidare la 25 de clădiri (962 de apartamente) cu destinaţia de locuinţe, dintre care 19 clădiri (693 de apartamente) construite înainte de 1940 în Bucureşti şi câte o clădire în municipiile Bacău, Brăila, Galaţi, Ploieşti, Roman şi Târgu Mureş, se mai arată în comunicatul citat.

Sursă foto: activenews.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii