Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prognoza meteo 18 decembrie 2010

ro

18 Dec, 2010 13:20 1414 Marime text

Ger în această dimineaţă, minus 14, minus 15 grade, chiar mai puţin în depresiuni. Chiar dacă ziua va începe cu puţin soare cu dinţi, ce-i drept, cerul se va înnora degrabă şi va începe să ningă. În Banat şi în sudul Crişanei sunt prognozate ninsori moderate cantitativ. Maximele sunt cu 1, 2 grade mai mari decât ieri, dar mai mici decât mediile multianuale: 0 grade la Timişoara, minus 3 la Oradea, minus 4 în Baia Mare şi Cluj, minus 2 grade la Braşov.

În sud, ninge pe arii extinse în Oltenia şi izolat în Muntenia, dar pe parcursul zilei, cel mai probabil către seară, ninsorile încep să se transforme în lapoviţă şi ploaie. Maximele zilei sunt tot negative şi în Oltenia, dar o idee mai mari decât ieri: minus 2 grade la Drobeta şi Craiova, minus 1 grad la Rm Vâlcea, şi în jur de zero, plus 1 grad în Muntenia.

În Dobrogea încălzirea este mai accentuată şi şansele de precipitaţii rămân reduse: amiaza vine cu 4 grade la Tulcea, 2 la Cernavodă şi 5 la Constanţa.

În Moldova, după o dimineaţă geroasă, ziua, cu foarte puţin soare, temperatura se apropie de limita de îngheţ în partea de sud a regiunii, minus 1, minus 2 grade la Galaţi, dar rămâne în jur de minus 4, minus 5 grade în partea centrală şi de nord.

Frig şi în capitală astăzi. După o dimineaţă geroasă, se adună norii şi trecător cad precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Temperatura maximă, nu depăşeşte pragul de îngheţ la amiază, va fi în jur de zero grade.

Presiunea atmosferică este sub valoarea de referinţă, dar nu prezintă variaţii de la 746 mm coloană de mercur.

Vreme în general închisă, dar cu ninsori slabe şi pe malurile celelalte ale Prutului. E frig însă, cu minus 6 grade în nord şi minus 3 la Chişinău. Doar o idee mai bine în sud, la Cahul, cu minus 2 grade.

Sursa: http://www.realitatea.net/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii