Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PROGNOZA METEO - 13 decembrie 2009

ro

13 Dec, 2009 15:17 1147 Marime text

Temperaturile maxime se vor situa între minus 4 şi plus 4 grade.

România rămâne în masa de aer rece cu un cer temporar noros şi ninsori slabe izolate care cad mai ales în sudul ţării şi la munte, notează www.realitatea.net . Vântul va prezenta intensificări în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor situa între minus 4 şi plus 4 grade.

Vreme rece şi în capitală. Doar minus 4 grade sunt dimineaţă, dar cerul temporar noros ne lasă să sperăm la câteva raze de soare. Maxima, în schimb, nu trece la prânz de 3 grade. Presiunea atmosferica este de 754 mm coloană de mercur şi va creşte.

www.realitatea.net arată că în regiunile de dincolo de Carpaţi vremea nu se schimbă semnificativ. Cerul rămâne încărcat de nori şi va ninge răzleţ şi slab. Maximele sunt negative în afara de depresiunile din estul Transilvaniei, la Miercurea Ciuc, minus 4 grade. În rest, chiar dacă sunt pozitive, temperaturile de la amiază sunt modeste: 3 grade la Timişoara, 2 la Oradea, 1 grad la Baia Mare şi Cluj şi 0 la Sibiu.

În sud, vreme rece şi, în general, închisă. Pe ici pe colo soarele îşi mai poate face apariţia dar pot să cadă şi câţiva fulgi de zăpadă. La amiaza, 2...3 grade în Oltenia şi vestul munteniei şi 0-1 grad în estul Munteniei unde şi vântul va fi ceva mai sprinten.

În Dobrogea, regim termic coborât, 4-5 grade sub cel normal, spune www.realitatea.net. Dacă mai adăugăm şi vântul ce poate avea viteze de 20..30 km/oră atunci senzaţia de frig va fi accentuată. Soarele rămâne după nori toată ziua şi nu este exclus ca răzleţ să ningă slab.

Cel mai rece va fi în Moldova, unde şi la amiază temperatura va avea valori negative, de la 0 grade în sudul regiunii până la minus 3 în nord. Şi aici vântul, care va sufla moderat cu unele intensificări, va mai fura câteva grade din cele şi-aşa puţine pe care le arată termometrul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii