Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii îi vor musai după gratii pe patronii clubului Colectiv

ro

25 Jan, 2016 09:41 2162 Marime text
La Judecătoria Sectorului 4 va fi luată în discuție, astăzi, cererea Parchetului General de prelungire a măsurii arestului la domiciliu pentru patronii clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, precum şi pentru reprezentanţii firmei de artificii - Daniela Niţă (administrator), Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist).
Cei trei patroni de la clubul Colectiv sunt cercetaţi penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, ei fiind eliberaţi la sfârşitul lui decembrie, după ce au stat aproape două luni în arest preventiv. Parchetul General a pus sub acuzare, în acest caz complex, șase persoane. Este vorba despre cei trei patroni de la Colectiv și reprezentanții firmei de artificii.
Procurorii de la Parchetul General susţin că incendiul de la Colectiv s-a produs că urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de oameni mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care nu era prevăzut cu mai multe cai de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţă morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani a anunţat că va trimite, în cursul acestei săptămâni, la Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică raportul expertizei judiciare efectuată în cazul incendiului din ”Colectiv”, relatează agerpres.ro.


sursa foto: libertatea.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii