Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesiuni şi manifestări deosebite în Constanţa

ro

07 Sep, 2012 07:39 1612 Marime text

În ajunul sărbătorii Naşterea Maicii Domnului, în judeţul Constanţa se desfăşoară mai multe manifestări religioase. Astăzi, începând cu ora 16:00, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfântul Maslu la Biserica 'Naşterea Maicii Domnului' din municipiul Constanţa (zona Far, Bdul 1 Mai nr. 21), biserică ce îşi serbează hramul. De asemenea, la ora 19:00, ierarhul Tomisului va conduce procesiunea organizată de Protoieria Mangalia în cinstea praznicului Naşterii Maicii Domnului.

În procesiune

Se va pleca în procesiune cu moaştele Sfântului Pantelimon, ale Sfinţilor Epictet şi Astion şi ale Sfântului Ioachim de Itaca de la Biserica 'Sfântul Mare Mucenic Mina' spre Primăria Mangalia şi Biserica 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe', unde va fi oficiată slujba Sfântului Maslu. Manifestări religioase se vor organiza şi la Biserica 'Naşterea Maicii Domnului' din Eforie Nord, unde vor fi aduse spre cinstire, începând de astăzi, ora 17:00, moaştele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, şi ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Sfintele odoare vor rămâne la parohia din Eforie Nord până duminică. În ziua de hram, sâmbătă, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de IPS Teodosie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La invitaţia preotului paroh Ciprian Cojocaru, membrii Coralei 'Armonia' vor oferi răspunsurile liturgice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii