Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum răspunde deputatul la provocare Probă de lucru pentru autoanunțatul catindat UNPR la Primărie, Florin Gheorghe

ro

12 May, 2015 09:44 1618 Marime text

Înțeleg, dintr-un material publicat de ZIUA de Constanța, că deputatul Florin Gheorghe își dorește să fie primarul Constanței, ba chiar nici nu s-ar mai întoarce în Parlamentul României pentru alți patru ani de muncă grea (!), scârbit peste poate de calitatea îndoielnică a tineretului politic ce populează instituția de unde domnul Gheorghe încasează venituri destul de frumușele.

Dacă omul nostru mai are un singur dor, să fie primar, atunci mă gândesc să-i ofer posibilitatea de a ne demonstra mușchii pe care îi deține și să-i oferim răgaz de un an de zile pentru a găsi și aplica o soluție în ceea ce privește clădirea Cercului Militar din Constanța, despre care îmi aud urechile că ar fi într-o stare de degradare fără precedent, plafonul ultimului etaj fiind pe cale de prăbușire. Râdem, glumim, însă, pe surse, aflu că la ultimul eveniment desfășurat în locația cu pricina s-a pus în discuție distribuirea de căști, nu cumva s-o împrăștia tavanul peste căpățânile neprotejate ale gazdelor și oaspeților.
E, dacă tot e un viteaz reprezentant al UNPR, formațiunea care stă cu interesul național în gură de dimineață până seara târziu, care nu pierde nici o ocazie să-și declare dragostea de gradul zero pentru orice ține de uniforma armatei române, de la izmene la mausolee, atunci trebuie să fie floare la ureche și misiune de mare onoare și răspundere pentru candidatul Gheorghe să rezolve o asemenea problemă.
Sursa: constanteanul.com

UPDATE 09.37

În ceea ce priveşte provocarea care i s-a lansat, deputatul Florin Gheorghe, liderul Organizaţiei Municipale a UNPR Constanţa, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa: "Nu pot să mă bag. Dacă şeful CMZ a permis să se ajungă în situaţia asta... Trebuiau făcute adrese, memorii la ministerul de resort. Poate nu s-ar fi ajuns în situaţia asta. Nu pot să vin eu acum să le rezolv problema. M-aş fi implicat dacă ar fi fost vorba despre o şcoală, o grădiniţă, un azil de bătrâni", a mărturisit Florin Gheorghe, posibil aspirant la Primăria Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii