Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:31 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Prinşi cu toporişti şi bâte la razie

ro

05 Apr, 2012 18:43 749 Marime text
În data de 04.04.2012 în intervalele orare 06.00 – 08.00 şi 12.00 – 14.00 poliţiştii Secţiei 4, în colaborare cu lucrători din cadrul GMJ Constanţa, Garda de Coastă Constanţa, Biroul Poliţiei Rutiere Constanţa, şi Poliţia Locală Constanţa, sub coordonarea şefului Poliţiei Municipiului Constanţa, au organizat şi executat o razie pe teritoriul de competenţă. Cu ocazia acţiunii au fost controlate 215 autoturisme, au fost legitimate 245 de persoane, opt infracţiuni au fost constatate, iar şapte persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 3.240 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 R (6), respectiv OUG 195/2002 (1). Astfel, ca urmare a acţiunii poliţiştii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate pe Ionel A., de 31 de ani, Sinan I., de 48 de ani, Baeram I., de 43 de ani, Nicolae L., de 25 de ani, Cristian C., de 28 de ani, Ştefan Dorin M., de 42 de ani, toţi din Constanţa, Nicu M., de 32 de ani, din Techirghiol, care au fost depistaţi având în autoturisme fiecare câte o bâtă din lemn sau cuţite de bucătărie, iar Cosmin G., de 31 de ani, şi Aidar M., de 29 de ani, din Constanţa, câte o toporişcă metalică.

Ti-a placut articolul?

Comentarii