Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul workshop organizat de CCINA la Cumpăna

ro

12 Nov, 2015 16:19 1423 Marime text
Primăria Cumpăna a fost astăzi, gazda primului workshop organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, în cadrul proiectului “Sprijin pentru coordonarea implementării planului integrat de dezvoltare al Polului de Creştere Constanţa”, implementat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Est.

În perioada septembrie – decembrie 2015, va fi elaborat un document strategic cu tema “Studiu privind profilul economic al Polului de Creştere Constanţa”. În cadrul acestui studiu, CCINA Constanţa va organiza câte un workshop pentru consultarea actorilor cheie în fiecare localitate membră a Polului de Creştere Constanţa, în vederea identificării nevoilor şi a propunerilor de proiecte ce urmează a fi inserate în strategia de dezvoltare a Polului de Creştere Constanţa şi propuse spre finanţare prin intermediul acestuia.

În acest context, Primăria Cumpăna a organizat acest worskshop la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai IMM-urilor relevante din comună, reprezentanţi ai Liceului tehnologic “Nicolae Dumitrescu”, ai Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna şi ai Fundaţiei Habitat for Humanity Cumpăna. Din partea CCINA au participat Carmen Grigor, coordonator departament RU şi Ludovic Fraico, şef serviciu Direcţia resurse umane din cadrul CCINA.

În cadrul întâlnirii au fost identificate direcţiile principale la nivel de comunitate care ar putea fi dezvoltate în următorii ani, precum şi propuneri de proiecte relevante ce se doresc a fi implementate prin intermediul Polului de Creştere Constanţa.

Comuna Cumpăna a fost menţionată de Ludovic Fraico ca fiind un model de bună practică şi una din cele mai organizate comunităţi. De menţionat este şi faptul că Polul de Creştere Constanţa reprezintă principalul polarizator economic de Regiunea Sud-Est şi unul dintre cele mai importante repere economice ale ţării.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii