Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:41 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Primăvara culturală” la CERONAV

ro

04 Mar, 2015 08:08 1290 Marime text
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), alături de Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius Constanța, Fundația Wild Art, Fundația ARTA, Universitatea Maritimă Constanța, Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează, în data de 6 martie, cea de-a doua ediție a evenimentului cultural intitulat „Primăvara Culturală”, curator Gina Costescu, conform unui comunicat de presă al CERONAV remis azi redacţiei.

În cadrul evenimentului vor avea loc o expoziţie de pictură a artiștilor Gheorghe Caruțiu și Daniela Țurcanu cu lucrări din colecțiile „Constanța Landscapes” și respectiv „Hypostases of the Sea”, lansarea volumului de poezii „Heruvimi peste Antile” semnat Ovidiu Sorin Cupșa, director general al CERONAV, un recital de poezie al artiștilor din cadrul fundației Wild Art, fundalul sonor fiind asigurat de trupa Poze cu Sunet.

Evenimentul va avea loc la Baza de instruire a CERONAV, începând cu ora 13:00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii