Primarul Dumitru Bocai împarte pachete pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi
Primarul Dumitru Bocai împarte pachete pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţiZeci de persoane s-au adunat în această dimineaţă în vecinătatea Centrului Cultural din Ovidiu, în spaţiul unde autoritatea locală a amplasat nu demult opt căsuţe de lemn. La iniţiativa primarului Dumitru Bocai, au fost amenajate aici patru puncte de distribuţie de unde bătrânii şi persoanele cu handicap sau după caz aparţinătorii acestora ridică la această oră pachete cu alimente ce conţin un kilogram de zahăr, un pui, ulei şi orez. Primarul Dumitru Bocai s-a aflat în mijlocul oamenilor pentru a le ura sănătate dar şi pentru a sta de vorbă cu ei şi a le auzi problemele. Edilul a profitat de acest moment pentru a le comunica oamenilor ce proiecte de investiţii a derulat până-n prezent. Dumitru Bocai le-a transmis cetăţenilor că în curând toate străzile din oraş vor fi asfaltate. Autoritatea locală a atras recent de la Uniunea Europeană pentru lucrări de asfaltare două milioane de euro. Cu aceşti bani vor fi amenajate şi bordurile şi trotuarele pietonale şi vor fi realizate canale pentru preluarea apei pluviale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp