Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima intervenţie pe heliportul spitalului din Cernavodă. A fost preluată o femeie de 76 de ani

ro

29 Jan, 2016 16:34 1261 Marime text
Viaţa unei paciente, în vârstă de 76 de ani, a fost salvată, ieri după-amiază, după ce a fost preluată de un elicopter SMURD, chiar de pe spaţiul de aterizare al Spitalului Orăşenesc Cernavodă.
 
Echipajul de urgenţă a fost alertat după ce starea femeii internate devenise gravă, aceasta suferind de insuficienţă respiratorie acută, pneumopatie acută şi Alzheimer. Echipa de intervenţie SMURD a aterizat pentru prima dată pe heliportul unităţii medicale, pentru a transporta de urgenţă femeia la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa. Operaţiunea s-a defăşurat fără probleme, iar spaţiul de aterizare a devenit funcţional pentru intervenţiile de urgenţă.
 
Heliportul a fost amenajat în urmă cu patru luni, în curtea Spitalului Orăşenesc Cernavodă, în locul unei vechi parcări, pentru a servi elicopterelor SMURD. Acesta a fost inaugurat la data de 5 octombrie 2015, odată cu deschiderea porţilor Compartimentului de Primiri  Urgenţe al Spitalului Orăşenesc Cernavodă, la care au participat oficialităţi precum fostul ministru al sănătăţii Nicolae Băniciou şi  Raed Arafat.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii