Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preţul carburanţilor ar putea atinge şi 7 lei/litru la sfârşitul acestui an

ro

04 Jan, 2011 17:28 1540 Marime text

Chiar dacă s-a crezut că 5 sau 6 lei/litrul de benzină este un prag psihologic peste care românii nu vor trece, se pare că preţul carburanţilor va ajunge spre sfârşitul acestui an până la 7 lei/litru, afirmă specialiştii. Această ipoteză este perfect plauzibilă, dacă avem în vedere faptul că, la începutul lui decembrie 2008, benzina costa la pompă mai puţin de 3 lei/litru, iar astăzi, cel mai mare lanţ de benzinării din ţară vinde carburant şi cu 5,68 lei/litru. Consultanţii financiari consideră că atât timp cât există cerere,preţurile carburanţilor ar putea creşte cu aproape un leu şi în acest an”. Şi benzinarii particulari avertizează că preţurile carburanţilor vor creşte anul acesta. Costul carburanţilor este “alimentat” şi de preţul petrolului care a urcat, ieri, la peste 92 de dolari pe baril, atingând cel mai ridicat nivel după octombrie 2008.

Românii vor avea mari surprize la pompe, în acest an, când vor constata că preţurile carburanţilor vor ajunge între 6 şi 7 lei. Consultantul financiar Ionel Blănculescu, fost şef al Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare, nu se aşteaptă la o scădere a preţurilor carburanţilor. “În România, 1,5 milioane de oameni lucrează la negru. Există foarte mulţi bani negri, existenţa acestora creşte cererea pe piaţa carburanţilor. Profitul din aceste afaceri nu este sub 10-20%. Preţurile carburanţilor vor creşte în medie cu 5-7% în 2011. Tendinţa începutului de an este spre 6 lei/litrul de carburant, însă în apropierea anului viitor, acest trend va fi spre 7 lei/litru. Singura formulă de stopare a creşterii preţurilor la carburanţi ar fi un boicot naţional, prin care două sau trei luni românii să cumpere mai puţină benzină sau motorină”, ne-a declarat Ionel Blănculescu.

Şi preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari, Ion Tache, este convins că preţul benzinei şi al motorinei va mai creşte în 2011. “Vedeţi ce se întâmplă pe piaţa modială a petrolului! În România, chiar dacă preţul la petrol a atins un nivel minim, benzina şi motorina nu s-au ieftinit. La începutul acestui an, şi acciza a majorat preţul carburanţilor”, ne-a spus Ion Tache. Acesta a precizat că românii “fac plinul” cu cei mai scumpi carburanţi din Europa, raportat la salariul minim. “La un salariu de 100-150 de euro, românii cumpără benzină cu apoape 1,5 euro/litru”, ne-a mai spus Tache.

UNTRR solicită Guvernului îngheţarea preţurilor la carburanţi

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului stoparea creşterii "necontrolate" a preţurilor la carburanţi, susţinând că anul trecut aceştia s-au scumpit cu aproximativ 30%. "UNTRR a constatat că în decembrie 2010 preţul carburanţilor a fost majorat din nou, de această dată fără a avea nici o justificare. (...) UNTRR îşi exprimă clar dezacordul faţă de politica de preţuri monopolistă practicată de companiile petroliere şi solicită Guvernului României să adopte o poziţie hotărâtă de stopare a fenomenului. Guvernul trebuie să regândească aplicarea taxelor pe carburanţi şi să controleze structura de cost pentru a asigura stabilitatea preţurilor şi pentru a preveni fluctuaţiile pieţei care afectează grav economia. Carburantul reprezintă cel mai mare cost al operatorilor de transport rutier, iar creşterea preţurilor la pompă va conduce la majorarea continuă a costurilor la clienţi", se arată într-un comunicat al Uniunii. UNTRR consideră că prin scumpirea din decembrie 2010 şi ianuarie 2011, preţul combustibililor a ajuns la acelaşi nivel cu cel din Austria.

"Acciza este mai mică în România cu 32%, dar preţul final este mai mic doar cu 5%. Unde merge diferenţa? În condiţiile în care preţurile la pompă pentru carburant sunt egale în România şi în Austria, statul român trebuie să reţină aceeaşi sumă ca şi statul austriac sub formă de taxe, acciză plus TVA. Astfel, în mărimi comparate, statul român ar trebui să încaseze anul următor peste 500 milioane de euro în plus faţă de anul acesta. Echivalentul a 130 kilometri de autostradă", spun reprezentanţii UNTRR.

Preţul petrolului, la cel mai ridicat nivel după octombrie 2008, de peste 92 de dolari/baril

Preţul petrolului a urcat, ieri, la peste 92 de dolari pe baril şi a atins cel mai ridicat nivel după octombrie 2008, susţinut de optimismul privind redresarea economiei care alimentează cererea pe piaţa energiei, transmite Reuters. În iulie 2008, cotaţia petrolului a atins un maxim absolut de aproape 150 de dolari pe baril. Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a avansat cu 97 de cenţi, la 95,72 dolari pe baril, după un maxim al şedinţei de 96,07 dolari pe baril şi cel mai ridicat nivel din octombrie 2008.

www.puterea.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii