Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:21 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Președintele Iohannis se întâlnește, azi, cu ambasadorii UE

ro

05 Dec, 2017 09:28 413 Marime text
Ambasadorii statelor Uniunii Europene acreditați la București au marți ocazia să se informeze și să afle punctele de vedere ale președintelui Klaus Iohannis în legătură cu ceea ce se întâmplă în România.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni marţi, la ora 13.00, la Hotel Athénée Palace Hilton, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unui dejun de lucru găzduit de Ambasada Republicii Estonia, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE în cel de-al doilea semestru al acestui an.

În cadrul întâlnirii vor fi discutate subiecte legate de evoluţiile interne, dar şi aspecte legate de principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 14 - 15 decembrie, respectiv securitate şi apărare, gestionarea migraţiei, dimensiunea socială a Uniunii Europene, educaţie şi cultură.

De asemenea, va fi abordat şi subiectul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precizează sursa citată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii