Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră pentru România Unui hoț de buzunare i s-a interzis să mai circule în mijloacele de transport în comun

ro

21 Oct, 2017 16:55 2506 Marime text
Judecătorii din Capitală au luat o decizie considerată o premieră în România. Este vorba despre cazul lui Ion Gâscă, în vârstă de 43 de ani, un hoţ care a primit interdicţie trei ani să urce în mijloacele de transport ale RATB, informează Adevărul.ro.

Şuţul a fost prins în flagrant de trei ori în cinci zile, de poliţiştii de la Brigada pentru Transportul Public, în timp ce le fura telefoanele călătorilor. Concret, Ion Gâscă a fost condamnat pe 6 septembrie 2017, la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru furt în stare de recidivă postexecutorie. El a fost găcit vinovat că a furat din buzunare, printre victimele sale fiind şi doi copii minori.

Decizia definitivă a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti. Magistraţii au decis şi aplicarea mai multor pedepse complementare, pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale. Este vorba de dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a părăsi teritoriul României, dreptul de a se afla în mijloace de transport în comun ale reţelei publice de transport de pe raza municipiului Bucureşti.

Citeste mai mult: adevarul.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii