Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:31 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudicii de 459,71 milioane lei stabilite de Direcția Antifraudă Fiscală în primele două luni din 2015

ro

23 Mar, 2015 16:43 2808 Marime text
În primele două luni din anul curent, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a înaintat organelor de urmărire penală 86 de sesizări penale, valoarea totală a prejudiciului însumând 459,71 mil lei (cca. 104 mil euro).
 
În condițiile în care linia prioritară de acțiune a DGAF este reprezentată de analiza, investigarea și instrumentarea cazurilor de fraudă fiscală organizată sistematică, subliniem faptul că valoarea actelor de sesizare cu prejudiciu mai mare de 1 milion de euro reprezintă 87% din valoarea totală aferentă sesizărilor penale.
 
De asemenea, în aceeași perioadă, Direcția Antifraudă:
- a instituit 259 măsuri asigurătorii în valoare totală de 396,49 milioane lei (cca 90,1 milioane euro)
- a confiscat numerar, venituri din activități ilicite și bunuri totalizând 21,73 milioane lei (cca 4,9 milioane euro)
- a aplicat amenzi în valoare totală de 6,89 milioane lei (cca 1,6 milioane euro)
 
Totodată, începând cu 15 martie a.c., a fost declanșată o amplă acțiune la nivel național, în scopul îmbunătățirii conformării fiscale voluntare și a disciplinei financiare, prin înregistrarea tuturor veniturilor și emiterea bonurilor fiscale. În acest sens, echipele DGAF desfășoară acțiuni de control în zonele cu risc fiscal ridicat.
Reamintim că, pe parcursul primului an de funcționare (2014), principalele rezultate înregistrate de Direcția Antifraudă au fost următoarele:
 
1. Au fost înaintate 714 sesizări penale cu o valoare aferentă a prejudiciilor de 3,47 miliarde lei (cca 787,6 milioane euro)
 
2. Valoarea actelor de sesizare cu prejudiciu mai mare de 1 mil. EURO a  reprezentat 90% în total valoare prejudiciu aferent actelor de sesizare înaintate organelor de urmărire penală
 
3. Au fost instituite 1.302 măsuri asigurătorii pentru active patrimoniale, în valoare totală de 2.48 miliarde lei (cca 560 milioane euro)
 
4. Au fost aplicate 19.429 amenzi contravenţionale în valoare totală de 93.319.350 lei (cca 21,2 milioane euro), aferente unui număr de 13.730 procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. (în principal, cu ocazia verificărilor privind autorizarea activităţilor desfăşurate, provenienţa legală a mărfurilor, dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, respectarea disciplinei financiare)
 
5. Au fost efectuate confiscări de numerar, venituri din activităţi ilicite şi bunuri, valoarea estimată a acestora fiind de 279.835.918 lei (cca 63,6 milioane euro)
 
6. Ca urmare a controalelor antifraudă efectuate în domeniul produselor accizate s-au transmis autorităţii competente 16 solicitări de revocare sau suspendare a autorizaţiilor, fiind vizate 9 antrepozite fiscale şi 7 comercianţi en-detail de produse energetice.
 
7. Pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor vamale şi fiscale, au fost stabilite 305 profile de risc care au fost comunicate Direcţiei Generale a Vămilor în vederea instituirii acestora și au fost instituite 345 consemne, pentru societăţi al căror comportament fiscal s-a încadrat în profilul de risc determinat (ca urmare a monitorizării permanentă a transporturilor rutiere de bunuri care provin din achiziţii intracomunitare)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eu 23 Mar, 2015 23:42 Ar trebuii sa mergeti la Cincin. Eu am cumparat de acolo si nu se emite nici un bon fiscal.