Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura Constanţa. Ceremonie de învestire în funcţie a subprefectului Dumitru Jeacă Jeacă-mandatul meu este de aplicarea legii (galerie foto)

ro

22 Jun, 2017 13:05 6177 Marime text
La Prefectura judeţului Constanţa are loc, începând cu ora 13.00, ceremonia de învestire a subprefectului Dumitru Jeacă.

Evenimentul are loc în Sala Ovală a Prefecturii.

Participă secretarul de stat Dan Mihai Chirică, coordonator al relaţiilor cu prefecturile din Ministerul Afacerilor Interne, prefectul judeţului Constanţa, Adrian Viorel Nicolaescu, şefii de deconcentrate, parlamentari de Constanţa.


În faţa celor prezenţi subprefectul depune jurământul conform uzanţelor.

Chirică îi urează succes noului subprefect iar prefectul Nicolaescu spune că se bucură de reîntregirea echipei din conducerea Prefecturii.

Jeacă spune că mandatul său este de aplicarea legii şi mulţumeşte Guvernului pentru onoarea pe care i-a făcut-o numindu-l pe acest post important.  


Speră ca pe timpul mandatului său să contribuie la rezolvarea efectivă a problemelor din judeţ.

Reamintim că Dumitru Dan Jeacă, fost șef la Loteria Română Constanța și Călărași, este noul subprefect al judeţului Constanţa, numit prin Hotărârea numărul 433 din 9 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial 463 din 21 iunie.

Mai multe detalii în ediţia de mâine.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii