Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizări importante privind meciul dintre FC Viitorul şi Pandurii Tg. Jiu

ro

14 Apr, 2016 15:59 1033 Marime text
Viitorul aduce la cunoştinţă mai multe informaţii importante susţinătorilor şi spectatorilor care doresc să îşi achiziţioneze un document de acces în stadionul „Central” din Complexul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, pentru a viziona meciuI FC Viitorul - Pandurii Tg. Jiu din cadrul etapei a VII-a a Play-Off-ului Ligii I 2015-2016, programat în ziua de luni, de la ora 20.30.

Biletele de intrare se vor putea achiziţiona la preţurile de 40 lei – Tribuna 0, 30 lei – Tribuna I, 20 lei – Tribuna a II-a şi 10 lei – Peluza I şi Peluza a II-a. Reamintim faptul că numărul maxim de bilete care vor fi achiziţionate de către o persoană de la casele de bilete stabilite de către club va fi 4 bilete / persoană, se arată pe site-ul academiahagi.tv. Biletele se pot procura de vineri (15 aprilie 2016) şi până luni (18 aprilie 2016).
Se recomandă posesorilor de abonamente tip card, bilete de intrare şi invitaţii ca accesul în tribunele stadionului să fie făcut în intervalul orar 19:00 - 20:00 în ziua disputării meciului pentru a se evita aglomeraţia publicului spectator la căile de acces ale tribunelor. De asemenea, posesorii de abonament tip card vor avea acces în tribunele stadionului „Central” prin porţile de intrare special dotate cu turnichete.

Posesorii de abonamente pot folosi cardul de acces în sectorul de tribună pentru care a fost achiziţionat doar în scop personal, acesta fiind interzis a fi distribuit sau împrumutat altei persoane pentru acces. Folosirea cardului de acces de către altă persoană în afara titularului atrage anularea acestuia de către clubul organizator.

De asemenea, posesorii abonamentelor îşi vor respecta locul si rândul din sectorul de tribună inserate pe acestea la achiziţionare.
Spectatorii care îşi părăsesc locurile în pauza meciului sunt rugaţi să păstreze documentele de acces pentru control şi să revină în incinta stadionului pe aceeaşi poartă de acces şi pe aceleaşi locuri inserate pe documentele respective.

Fumatul şi consumul de seminţe sunt interzise în incinta sectoarelor de tribună. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate din jurul stadionului.

La meciul FC Viitorul - Pandurii Tg. Jiu clubul va asigura suporterilor, care nu au mijloc de transport personal, autocare tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarele vor pleca luni (18 aprilie 2016), la orele 19.15 şi 19.45. Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii