Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Povești incredibile despre Mazăre și Vanghelie, din perioada detenției

ro

05 Aug, 2015 21:10 2665 Marime text
Suntem convinşi că aţi fost curioşi să aflaţi ce făcea în perioada în care fostul primar Radu Mazăre era arestat şi stătea în aceeaşi celulă cu Marian Vanghelie, Adriean Videanu şi Darius Vâlcov. Ei bine, primarul din comuna Brad, judeţul Argeş, Florin Frătică, a stat 175 de zile în arest. Fusese acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani şi a ajuns după gratii în februarie. Ei bine, primarul Frătică a acordat un interviu pentru curier.ro în care a povestit detalii picante petrecute în spatele gratiilor. De la experienţele personale, lucrurile care l-au impresionat şi meniul foarte bun din puşcărie, edilul argeşean a povestit ce a însemnat puşcăria pentru el şi pentru Mazăre, Vanghelie, Videanu şi Vâlcov.
Edilul din Brad, aflat sub control judiciar, a povestit că discuta cu Mazăre "despre locurile exotice în care a umblat dumnealui şi de pe unde am fost eu. Schimbam experienţe. Cu dl Vanghelie făceam politică. E un om care trăieşte pentru politică. Pot spune că am învăţat de la amîndoi multe lucruri din administraţie. Despre tot ce a fost bun în cariera lor fiecare şi-a expus un anumit punct de vedere, cum trebuie să fie făcută o administraţie. Eu am luat ce am considerat că e bun şi se potriveşte aici ". Frătică a dezminţit zvonul potrivit căruia Vanghelie fura mâncare: "Aveam mîncare cât să dăm la toată lumea de acolo. Fiecare primea de la familii mai mult decât putea să mănânce singur".
Primarul din Brad el fuma trei-patru pachete de țigări pe zi, iar că Radu Mazăre fuma pe geam, pentru că erau colegi de celulă care nu aveau acest obicei. Frătică a dezvăluit că nu mai fumează, deoarece Radu Mazăre l-a motivat să se lase: "Am spus că, dacă ieşim, nu mai fumăm nici unul. Şi n-am mai fumat nici eu, nici el". El a mai spus că citea mult şi discuta cu Mazăre despre subiectele respective şi a constatat că fostul edil constănţean "era captivant": "Şi despre Rusia lui Putin, am citit. Şi pe aceste subiecte discutam acolo. Ne uitam la televizor, comentam, dădeam pronosticuri".
Edilul argeșean a arătat că Vanghelie are cel mai dotat instinct de politician.
Frătică a recunoscut că s-a gândit să renunţe la politică şi la Primărie: "Astăzi, ca să fii primar, eşti cum e căprioara în bătaia puştii, şi dacă ai şi mulţi vînători care trag bine, n-ai şanse". El a făcut un tablou în care a descris condițiile din celulă: televizor 24 de ore din 24, frigider într-o încăpere special amenajată (”Aici era puţin restricţionat, mă refer la modul de alimentare: să nu te curentezi, să nu faci o prostie. N-aveam prize în cameră”), cîte trei paturi suprapuse, pachete o dată pe săptămână, oricâte vizite, însă cu avocatul de faţă (”Singuri, o dată pe săptămînă”). Frătică a spus că fiecare din cei aflați în celulă au avut perioade grele, însă ajunseseră să se sprijine unul pe altul. ”În prima parte a perioadei nu ştii ce se întîmplă cu tine: ce cauţi tu acolo, de ce ai venit? Pînă îţi a­duce dosarul, pînă... În general, în situaţia cum s-a întîmplat aici, cu descinderi, cu mascaţi, cu luat dimineaţa de acasă, seara eşti în beci... În mod normal ar trebui să decurgă un proces în timp, să te citeze, să ştii despre ce e vorba, exact cum spuneam: Uite am greşit, ce pot să fac? Adică nu mai eşti aşa surprins cînd te arestează, îţi spune cînd ai greşit. Dar cînd te ia de acasă şi nu mai ştii despre ce e vorba...”, a povestit el.
El a încheiat interviul spunând că va pleca în concediu în Deltă, dar că va trece prin Constanța, pentru că i-a promis Mayăre că îl învață să se dea cu zmeul.
 
 
Sursa: romaniatv.net
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii