Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portul Constanţa Platforma pentru dezvoltarea şi promovarea transportului multimodal în Sud-Estul Europei

ro

13 May, 2011 13:45 1449 Marime text
seminar.jpgCompania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa va organiza în perioada 19-20 mai 2011, la Hotelul Ibis din Constanţa, seminarul transnaţional pentru promovarea transportului multimodal din cadrul proiectului WATERMODE, proiect iniţiat de Autoritatea Portului Veneţia, CN APM SA având calitatea de partener de proiect începând cu data de 17 noiembrie 2008.

Proiectul Watermode (Transnational Network for the Promotion of the Water-Ground Multimodal Transport) se realizează în cadrul Programuluide cooperare transfrontalieră în Sud Estul Europei, cu finanţare din partea Fondului European de Dezvoltare Regională, a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei şi din fonduri proprii. Proiectul a fost aprobat în cadrul programului SEE (South East Europe) şi face parte din axa prioritară 3 SEE: „Îmbunătăţirea accesibilităţii", având ca obiectiv final îmbunătăţirea condiţiilor-cadru pentru platformele multimodale.

Portul Constanţa are un rol important în cadrul proiectului, fiind principalul port la Marea Neagră din parteneriat. De asemenea, faptul că Portul Constanţa este conectat la Dunăre, principala cale de navigaţie interioară din Sud Estul Europei, reprezintă un aspect foarte important pentru obiectivul proiectului. Astfel, principalele activităţi ale proiectului în care Portul Constanţa este implicat sunt: colectarea datelor privind infrastructura logistică din Romania cu scopul alcătuirii bazei de date a proiectului, analiza privind competitivitatea rutelor navigabile ale Europei ca şi alternative sustenabile la transportul pe uscat, definirea standardelor minime şi procedurilor pentru training în domeniul siguranţei pentru angajaţii din porturi, oportunitatea de a atrage interesul politic asupra proiectului şi vizibilitatea parteneriatului prin activităţi de diseminare.

Seminarul din 19-20 mai 2011 - „Portul Constanţa : Platforma pentru dezvoltarea şi promovarea transportului multimodal în Sud-Estul Europei'- are ca obiectiv principal promovarea coordonarii dintre autoritatile din domeniul transportului si firmele private implicate în lantul logistic, pentru un management mai bun al solutiilor de transport multimodal.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii