Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ponta îl ia peste picior pe ambasadorul Klemm

ro

14 May, 2016 21:23 2077 Marime text
Victor Ponta a postat, astăzi, pe Facebook, o poză de la ceremonia de inaugurare a scutului antirachetă de la Deveselu. Nu este orice fel de poză, ci una cu scaune goale. Poza s-a dorit a fi o replică la afirmațiile ambasadorului SUA Hans Klemm potrivit cărora nu a fost invitat la eveniment pentru că… nu mai erau locuri.
 

"Wow - ce frumoasă e diplomația, poți să spui chiar orice și nu se supără nimeni. E drăguț să inviți la o inaugurare NUMAI oameni care nu au avut nicio treabă cu Proiectul și NICIUNUL dintre cei care din 2011 încoace au muncit la el. Dar după cum vedeți în poză, nu era niciun loc liber!", a scris Ponta pe Facebook.

 
Mai mult, Ponta spune că ambasadorul SUA, ca și premierul Dacian Cioloș, nu avea ce căuta la eveniment pentru că atunci când și-a ocupat funcțiia proiectul era finalizat. În plus, Ponta îi ironizează pe oficialii americani pentru că au confundat Bucureștiul cu Budapesta (făcând referire la gafa secretarul adjunct al Apărării Statelor Unite, Robert O.Work).
 

"Adevărul este că nu greșește Domnul Ambasador Klemm - domnia sa a venit recent la București (sau Budapesta, tot aia), era gata Scutul, practic la inaugurare ca și Cioloș. Proști suntem toți cei care am crezut că fapta noastră bună va rămâne nepedepsită!", scrie Ponta.

 
Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a declarat, ieri, referitor la nemulțumirea unor politicieni care nu au fost invitați la inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu, că ar fi fost ideal să poată invita pe toată lumea implicată în acest proiect, însă nu au fost locuri suficiente.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii