Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:18 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pompierii ISU Dobrogea, medaliaţi la Campionatul de atletism al MAI

ro

27 May, 2015 13:24 1062 Marime text
 
Pompierii militari constănţeni au reuşit să ocupe primele locuri la diferite probe sportive în cadrul etapei finale a Campionatului de atletism şi cros 2015 al Ministerului Afacerilor Interne. La startul competiţiei, desfăşurate în judeţul Braşov, în perioada 19-22 mai 2015, au participat zeci de pompieri, poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi reprezentanţi ai aparatului central din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au concurat în cadrul unor probe specifice.
 
Din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, constituit din personalul care a obţinut cele mai bune rezultate la competiţiile anterioare, a făcut parte şi echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, reprezentată de doi subofiţeri: plt. adj. şef  Romaşcanu Gheorghe şi plt.maj. Ion Nicuşor.
 
La finalul competiţiei, pompierii militari constănţeni s-au clasat pe primele locuri la proba de 1.500 metri plat şi la proba de 3.000 metri, categoria + 45 ani, unde plt. adj. şef Romaşcanu Gheorghe a ocupat locul II (medalie de argint), iar plt.maj. Ion Nicuşor s-a clasat pe locul I (medalie de aur) în clasament, la săritura în lungime, categoria + 35 ani.

Ti-a placut articolul?

Comentarii