Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:28 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii detaşaţi pe litoralul Mării Negre şi-au încheiat activitatea

ro

01 Sep, 2016 15:10 1095 Marime text
Ieri, poliţiştii detaşaţi pe litoralul Mării Negre şi-au încheiat activitatea. Rezultatul: scăderea cu peste 28% a faptelor de natură penală sesizate, ce a dus la o vară mai sigură pe litoralul românesc.

Conform Planului “Litoral 2016”, aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, în perioada iulie – august, au fost dispuse măsuri pentru creşterea siguranţei turiştilor. Astfel, în perioada 1 iulie - 31 august, pe lângă dispozitivul de siguranţă publică asigurat de structurile teritoriale din judeţul Constanţa, au fost detaşaţi 140 de poliţişti din ţară, din cadrul celorlalte inspectorate de poliţie judeţene.
Numărul turiştilor de la debutul sezonului estival 2016 a crescut cu 10%, iar în aceste condiţii, dispozitivele de siguranţă publică şi patrulare au fost suplimentate, pentru a se asigura prezenţa activă în stradă şi intervenţia eficientă la sesizările primite direct de la cetăţeni sau prin S.N.U.A.U. 112.

Poliţiştii au acţionat pe ,,conceptul poliţiei de proximitate”, de apropiere a forţelor participante la misiuni faţă de cetăţean, scopul final fiind asigurarea unui climat de siguranţă şi încredere în forţele de ordine publică şi de sprijinire reciprocă.

Debutul activităţilor a avut loc la data de 10 iunie, în prezenţa ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, care a convocat şefii structurilor teritoriale din judeţul Constanţa, implicaţi în organizarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în perioada sezonul estival, la şedinţa operativă participând şi prefectul judeţului.

Pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, şeful Poliţiei Române a dispus ca, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii să desfăşoare acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de natură economică şi a celor cu violenţă.
De la începutul sezonului estival 2016, Poliţia Română a dispus măsuri suplimentare şi pe Autostrada Bucureşti – Constanţa, pentru prevenirea producerii unor accidente sau blocaje rutiere. Dispozitivele de poliţie rutieră au fost permanent adaptate valorilor de trafic, astfel că, la fiecare sfârşit de săptămână, a fost suplimentat numărul poliţiştilor rutieri care au acţionat.

De asemenea, activităţile de fluidizare a traficului rutier şi de creştere a siguranţei participanţilor la trafic, pe raza staţiunilor turistice, au fost realizate de către efectivele Serviciului Rutier Constanţa.

În această perioadă, au fost derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la mijloacele de luptă antivictimală, fiind vizate prevenirea furturilor din camerele de hotel, din auto, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, la toate hotelurile şi locurile de cazare omologate, în locuri vizibile, au fost afişate materiale preventive, iar turiştilor le-au fost distribuite pliante şi brăţări informative.

Totodată, la Punctul de informare din staţiunea Mamaia - zona Cleopatra, zilnic, poliţiştii şi voluntarii Crucii Roşii au discutat cu turiştii pe tematică preventivă.

O atenţie deosebită a fost acordată şi taberelor şcolare existente în staţiunile de pe litoral, în cadrul cărora s-au derulat campanii de prevenire în rândul elevilor, de la începutul sezonului estival şi până în prezent nefiind înregistrată vreo faptă de natură penală în aceste zone de petrecere a vacanţei.

Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti, în această vară, în staţiunile de la Marea Neagră, faptele de natură penală sesizate au scăzut cu peste 28%, faţă de anul 2015, ce a dus la o vară mai sigură pe litoralul românesc.

Activităţile efectuate de Poliţia Română, pentru siguranţa cetăţeanului, vor continua pe tot parcursul anului, iar în perioada următoare se vor axa, în special, pe începutul anului şcolar, pentru siguranţa celor mici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii