Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii desfășoară acțiunea Interconect 2016. Au fost înregistrate 57 de dosare penale

ro

21 Feb, 2016 12:16 1750 Marime text
Poliția Română desfășoară o acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare. În trei zile, au fost constatate 75 de infracțiuni, au fost aplicate 345 de sancțiuni contravenționale și au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare totală de aproape 145.000 de lei.
 
Polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române desfășoară acțiunea Interconect - 2016,  pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare (carne, produse din carne congelate, ouă, lapte şi altele), precum și cu legume și fructe, provenite din import sau din achiziţii intracomunitare.
 
În urma controalelor, polițiștii au constatat 75 de infracţiuni, dintre care 36 pentru evaziune fiscală, fiind înregistrate 57 de dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 629.369 de lei și au fost indisponibilizate 233 de produse alimentare, 163 de litri de băuturi alcoolice și 99.229 ţigarete, bunuri în valoare totală de 63.064 de lei.
 
Totodată, au fost confiscate 1.766 de produse alimentare, 5.972 kg. de legume și fructe, 220 de litri de băuturi alcoolice și 12.944 de ţigarete, bunuri în valoare totală de 81.443 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii